La Arad, într-un bazin cam ponosit, s-a desfăşurat în weekend finala Campionatului Naţional de înot pentru copii 10 şi 11 ani. Competiţia a aliniat la start circa 500 de înotători de la cluburile de profil din întreaga ţară. Oraşul de la Dunăre s-a prezentat cu o delegaţie de 12 sportivi de la Aqua Sport, conduşi de antrenoarea Mihaela Hodină. În ciuda problemelor medicale şi a adversarilor mai bine pregătiţi, gălăţenii au reuşit în proporţie de 70% să-şi îmbunătăţească recordurile personale. Bianca Andreea Costea, care nu s-a aflat în plenitudinea forţelor, din cauza unei accidentări la mână, a ratat de puţin cucerirea a cel puţin două medalii, trebuind să se mulţumească cu două locuri IV la 50 m spate şi 50 m liber. O evoluţie bună a reuşit şi colega ei, Ana Maria Pascu, cu două locuri VI la 50 m fluture şi 50 m liber. Rezultate care au contribuit la zestrea de puncte au fost obţinute de ştafeta Under 11 în componenţa: Elena Sălăvăstru, Ioana Harabagiu, Vicenţia Mihaela Stroe, Elena Bocăneală, care s-a clasat pe locul V la 4x50m liber şi pe VI la 4x50m mixt, respectiv ştafeta Under 10 formată din: Flavia Mihaela Leu, Laura Gabriela Metehău, Bianca Andreea Costea, Ana Maria Pascu, locul VI la 4x50m mixt. Au mai concurat: Răzvan Hodină, Eduard Andrei Forţu, Rareş Matei Tanvuia, Ibrahim Cilenti. Aqua Sport a totalizat 38 de puncte şi s-a poziţionat pe locul XIV în clasamentul general din 62 de cluburi participante la Naţionale.