Dacă echipa de seniori a pierdut pe teren propriu cu Dunărea Călăraşi, scor 0-1 şi ne-a dezamăgit, viitorul Oţelului ne-a adus motive de bucurie, întorcându-se la Galaţi cu rezultate foarte bune de la cele două turnee la care au participat. Cei mai mici oţelari antrenaţi de Bogdan Balaban s-au clasat pe locul II la Cupa Luceafărul desfăşurată la Brăila, după ce au înregistrat rezultatele: 3-0 cu Luceafărul Brăila, 5-2 cu Dacia Unirea Brăila, 1-5 cu Stars Brăila, 3-0 cu CSM Focşani. Lotul folosit: Scumpu Denis, Nistor Raul, Patriche Rareş, Matei Bogdan, Dragomir Cristian, Ciurea Rareş, Iamandi Boris, Scarlat Andrei, Digrandi Adriano, Hilohe Ştefan, Roşu Sebastian şi Roşu Mario.
La Odobeşti s-a organizat cea de-a doua ediţie a „Odobeşti Grapes Cup”. La categoria 2001, Oţelul, echipă antrenată de Mitică Ragea a avut o evoluţie foarte bună şi a câştigat trofeul pus în joc şi două premii individuale: Sebi Viorică - cel mai bun portar şi Denis Andrei - 11 goluri - golgheterul competiţiei. Oţelul a înregistrat rezultatele: 7-0 cu CSM Rm. Sărat, 6-0 cu CSM Focşani, 1-1 cu Liceul Mircea Eliade 2 Bucureşti, în grupă, 1-0 cu LPS Buzău (semifinală) şi 5-1 cu LPS Eliade 1 în finală. Lotul echipei gălăţene: Viorică Sebi, Andrei Mihai, Caramalău Marius, Perţea Valentin, Cireş Denis, Palade Mario, Bandac Bogdan, Partenie Cosmin, Nemţeanu Alex, Andrei Denis, Dediu Paul, Radu Alexandru, Necula Petru, Chiroşcă Cesar, Croitoru Daniel, Rusu Paul, Dima Filip, Cucu Alexandru, Bucevschi Vlad şi Airinei Ionuţ.