24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Juniorii mari au terminat sezonul neînvinşi
Juniorii mari au terminat sezonul neînvinşi
Timp de cinci zile, la Iaşi a avut loc turneul final al Campionatului Naţional de baschet rezervat juniorilor Under 18. Pentru ultima fază a competiţiei s-au calificat opt echipe: LPS Focşani, CSS Târgovişte, CSS Unirea Iaşi, CSS Sibiu, Phoenix LPS Galaţi, CSS Deva, LPS Bihorul Oradea şi CSS Ploieşti.
O performanţă extraordinară au realizat tinerii baschetbalişti pregătiţi de antrenorii Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu, care au dominat într-o manieră entuziasmantă competiţia, au obţinut cinci victorii consecutive şi au devenit campioni naţionali. „Suntem foarte bucuroşi cu toţii că am reuşit să aducem cel de al 10-lea titlu din istoria clubului. Am avut un sezon foarte bun, pe care l-am încheiat neînvinşi. Băieţii au respectat tot ceea ce le-am zis, au fost conştienţi ce valoare au, s-au concentrat la maxim şi am obţinut la turneul final numai victorii, la peste 20 de puncte diferenţă. Medaliile de aur sunt absolut meritate, toţi specialiştii prezenţi la Iaşi au apreciat evoluţia noastră”, ne-a declarat antrenorul Gelu Cazanoschi. Phoenix LPS a înregistrat rezultatele: 86-43 cu CSS Deva, 108-83 cu CSS Ploieşti, 90-68 cu Oradea, 83-48 cu Steaua Turabo (în semifinală) şi 102-75 cu CSS Ploieşti, în finală. Antrenorii Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu au folosit lotul: Dragoş Chercheş, Marian Aanei, Andrei Petică, Daniel Tudorache, Robert Bolobiţă, Alexandru Pădineanu, Bogdan Şerbănescu, Gabriel Negoiţă, Alin Dragă, Mihai Pânzaru, Balasz Baczo, Horia Cristean, Alexandru Lefter şi Cristian Botnar. La finalul competiţiei organizatorii au oferit câteva premii individuale. Andrei Petică a fost desemnat MVP-ul turneului şi cel mai bun apărător, Horia Cristiean - cel mai bun pasator. De asemenea, doi gălăţeni, Cristean şi Baczo, au fost desemnaţi în „best five”. Clasament final: 1. PHOENIX LPS - campioană naţională, 2. CSS Ploieşti, 3. CSS Unirea Iaşi, 4. Steaua Turabo, 5. LPS Focşani, 6. CSS Deva, 7. LPS Oradea, 8. CSS Târgovişte.

Articole înrudite