24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Juniorii lui Florin Andronic şi-au propus să ajungă la turneul final
Juniorii lui Florin Andronic şi-au propus să ajungă la turneul final
De astăzi şi până duminică, sala Siderurgistul va găzdui unul dintre turnee semifinale din cadrul Campionatului Naţional de handbal rezervat juniorilor mari. Cele patru echipe calificate sunt: CSS Galaţi, Unirea Sânnicolau Mare, CSS 2 Baia Mare şi Şcoala 3 Adjud. Antrenorul gălăţean Florin Andronic a făcut eforturi mari şi a reuşit să primească organizarea acestui turneu şi acum îşi doreşte ca împreună cu băieţii săi să facă următorul pas şi să acceadă la turneu final. „Îmi doresc să nu apară probleme de sănătate, ne-am pregătit foarte bine, am încredere totală în băieţi că vom reuşi să ne atingem şi următorul obiectiv. Dacă totul decurge normal, ţinând cont că mă bazez şi pe un sprijin substanţial din partea publicului, pe care îi aştept să umple sala, vrem să ne asigurăm calificarea încă de sâmbătă, ceea ce presupune să obţinem două victorii”, ne-a declarat antrenorul Florin Andronic. CSS Galaţi va folosi lotul: Florin Gavrilă, Alexandru Badiu - Eduard Ghenghea, Andrei Grigore, Viorel Bute, Alexandru Andone, Bogdan Raţă, Silviu Frangulea, Claudiu Paşalică, Cristian Popa, Paraschiv Golomoz, George Rotaru, Liviu Paraschiv. Programul echipe gălăţene: cu Unirea Sânnicolau Mare (astăzi, ora 16.00), cu Şcoala 3 Adjud (sâmbătă, ora 13.00), cu CSS 2 Baia Mare (duminică, ora 10.00).

Articole înrudite