24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Juniorii lui Florin Andronic au ratat bronzul la mustaţă
Juniorii lui Florin Andronic au ratat bronzul la mustaţă
Sala Sporturilor din Bacău a găzduit timp de cinci zile turneul final al Campionatului Naţional de handbal rezervat juniorilor I. Cele opt echipe participante au fost: Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, Unirea Sânnicolau Mare, Extrem Baia Mare, Liceul Teoretic Traian Vuia Reşiţa (seria I), respectiv CSM Sf. Gheorghe, CSS Galaţi, LPS Vaslui, CSS Constanţa (seria a II-a). Spre lauda lor, tinerii handbalişti gălăţeni au avut o comportare onorabilă într-o companie aşa selectă şi doar ghinionul i-a privat de o binemeritată medalie de bronz. „Copiii au intrat cu emoţii la primul joc, după care evoluţia a fost în creştere şi ne-am calificat în semifinale. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar consider că nu e cinstit ca Naţionala de tineret a Moldovei, care a fost asimilată la Bacău, să joace în campionat. Chiar şi aşa am pierdut greu, cu câteva decizii care ne-au defavorizat pe final. Finala mică a fost dramatică, avantajul pe tabelă a alternat, am avut un gol dar am fost egalaţi cu şapte secunde înainte de încheierea timpului regulamentar iar în prelungiri am pierdut şi am ratat medalia. Eu sunt mulţumit, am încheiat un ciclu cu această generaţie cu o medalie de aur şi două locuri patru, ceea ce spune totul şi vreau să-i felicit pe băieţi pentru modul cum s-au pregătit şi au luptat”, a concluzionat antrenorul Florin Andronic. Rezultatele înregistrate de echipa noastră: 24-36 cu LPS Vaslui, 31-29 cu CSM Sf. Gheorghe, 27-20 cu CSS Constanţa, 18-23 cu Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, în semifinale şi 28-29 cu LPS Vaslui, în finala mică. Lotul CSS Galaţi: Florin Gavrilă, Robert Stanciu - Cristi Popa, Bogdan Raţă, Viorel Bute, Andrei Grigore, Eduard Ghenghea, Alexandru Andone, Ciprian Chisalom, Silviu Frangulea, George Rotaru, Doru Emandache, Paraschiv Golomoz, Răzvan Istrate, Alexandru Mocanu, Claudiu Paşalică. La final organizatorii au oferit şi câteva premii speciale. Gălăţeanul Bogdan Raţă a ocupat locul IV în clasamentul golgheterilor, cu 40 de reuşite, şi a fost inclus în echipa turneului.

Articole înrudite