23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ionuţ Badea rămâne pe bancă
Ionuţ Badea rămâne pe bancă

Consiliul de Administaţie de la FC Oţelul s-a întrunit şi analizat situaţia. După 11 etape scurse din Liga I, roş-alb-albaştrii au acumulat 11 puncte şi ocupă locul XIV în clasament. Deşi suporterii aşteptau măsuri radicale la nivelul conducerii tehnice, acest lucru nu s-a întâmplat, cel puţin deocamdată. Antrenorul principal Ionuţ Badea a primit credit în continuare, dar va trebui să scoată maxim din următoarele patru meciuri. Oţelul va juca cu Săgeata Năvodari, FC Botoşani şi ACS Poli Timişoara, în campionat, şi cu Corona Braşov, în Cupa României Timişoreana. La prima vedere, un program uşor dacă ţinem cont că adversarele sunt nou promovate în primul eşalon, fapt care poate face obiectivul realizabil şi ar salva scaunul lui Badea. Primul pas greşit îi va fi însă fatal tehnicianului Oţelului. Săptămâna viitoare se anunţă decisivă, Oţelul are programate două jocuri: cu Săgeata Năvodari (28 OCTOMbrie, deplasare) şi cu Corona Braşov (31 octombrie, pe teren propriu), în Cupa României.


Articole înrudite