26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Invincibilii de la United au învins şi campioana Informatica
Invincibilii de la United au învins şi campioana Informatica

Echipa antrenată de Florin Ignat a făcut sâmbătă seara istorie, reuşind să-şi menţină invincibilitatea din acest sezon cu o victorie frumoasă în dauna campioanei en-titre Informatica. Timişorenii ne-au învins pe unde ne-au prins în sezonul trecut când şi-au acontat atât titlul cât şi Supercupa României şi aveau un ascedent moral. Cu coach Florin Ignat intrat pe parchet, gălăţenii au fost super motivaţi din start când au ratat primele ocazii prin Ignat şi Crăciun, oaspeţii s-au dovedit pragmatici şi la poate singura ocazie pe care au avut-o în prima parte au deschis scorul prin Ovsiannikov. Sarabanda ocaziilor pentru United a continuat, portarul Vlad Iancu având intervenţii salvatoare în faţa lui Borges şi Nuno Viera Coco. Gălăţenii au reclamat justificat penalti în min.12, dar arbitrii au fost de altă părere. La rândul lor, oaspeţii au solicitat şi ei acelaşi lucru în ultimul minut al primei reprize. La reluare iureşul gălăţean a continuat şi după alte două ocazii irosite de Coco şi Crăciun, a venit egalarea în min.25 când Borges, servit de Burdujel, a reluat spectaculos din foarfecă în poartă. A urmat o perioadă de joc intens, pe contre cu noi oportunităţi prin Borges şi Cojoc, de partea gazdelor dar şi bara lui Ovsiannikov. Până la urmă, absolut meritat după o evoluţie entuziasmantă „taxată” cu aplauze prelungite din partea publicului, United a trecut în avantaj graţie golului antrenorul jucător Ignat servit ca la carte de Coco. Omologul de pe banca Timişoarei şi selecţionerul României, Robert Lupu, ca şi în urmă cu două sezoane în semifinală a riscat scoţând portarul pentu a forţa egalarea şi a pierdut. Portughezul Nuno Viera a înscris în poarta goală şi a închis tabela pentru 3-1. Pentru echipa gălăţeană au evoluat: Wellington Nene - Cojoc, Burdujel, Laşcu, Crăciun, Cojoc, Borges, Rafinha, Ignat, Păduraru, Tudose, Petică, Boubătrân. United, care este singura echipă fără înfrângere din acest sezon, ocupă locul 2 cu 16 puncte, la egalitate şi de golaveraj cu Dunărea Călăraşi. Ultimele două jocuri din tur se vor disputa astfel: cu SCM Gloria Buzău, pe 6 noiembrie, de la ora 18.00 în sala Polivalentă Dunărea şi cu Futsal Club Dunărea Călăraşi, pe 12 noiembrie în deplasare.
Duminică, în sala Siderurgistul United 2 a întâlnit pe KSE Tg. Secuiesc, într-o partidă din cea de-a 6-a etapă din Liga a 2-a la futsal. Echipa gălăţeană antrenată de Cristi Ştefu şi Costel Străinu a dominat şi s-a desprins decisiv în partea a doua. Rezultat final: 7-3 (3-2). Au marcat: Cojocaru, Arhire 2, Apostol, Petică, Boubătrân, Păduraru respectiv
Lotul echipei gălăţene: Dinicuţă, Păduraru - Boşneagă, Arhire, Boubătrân, Petică, Afteni, Grecu, Cojocaru, Dorneanu, Stratulat, Apostol. United 2 a urcat pe locul 3 cu 9 puncte la egalitate cu ocupantele primelor două poziţii: CSM Tg. Mureş şi Fortius 2014 Buzău dar cu un joc mai mult disputat.

06 united 2

Sursa foto: Facebook - Sportul Ilustrat


Articole înrudite