- Cristian Cristea, ai început fotbalul în Franţa. Cum ai ajuns acolo?
Părinţii mei s-au mutat în Franţa înainte de revoluţie. Am copilărit acolo şi pot să spun că ţara mea este Franţa. Am trăit acolo până la 17 ani când am plecat în Italia.
- Ai învăţat fotbalul de la francezi. Se ştie că modelul academiilor a venit din Franţa de la Clairefontaine. Dacă ar fi să faci o paralelă între fotbalul francez şi cel românesc, ce ne-ai putea spune?
Îmi este foarte greu să fac o comparaţie. Fotbalul nostru este mult în urmă. Francezii sunt organizaţi extraordinar. Dacă începi fotbalul, acolo trebuie să fii ca un robot şi să te gândeşti doar la fotbal. Ei îţi oferă condiţii excepţionale şi tu nu trebuie decât să fii serios şi să acumulezi mult şi repede. Diferenţa dintre cele două ţări se reflecta şi la nivelul fotbalului. Fotbalul de la noi se află din păcate la mare distanţă de profesionismul din Franţa.
- Din Franţa ai trecut într-un fotbal şi mai profesionist, cel italian. Ţi-a fost greu să te adaptezi în patria fotbalului tacticizat?
Mi-a fost mult mai greu decât am crezut iniţial. Avusesem rezultate bune în Franţa şi credeam că voi rupe norii în Italia. Am găsit, însă, o altă mentalitate, o altă viziune asupra fotbalului. Pot să vă spun că la cluburile italiene există o aparatură cum nu am mai văzut în alte ţări. Sunt de un profesionism ieşit din comun. Eu nu am ştiut să profit de şansa pe care am avut-o şi îmi pare rău. Eram prea tânăr şi am fost luat prin surprindere. Nu am fost pregătit mental pentru a evolua în, cred, cel mai profesionist fotbal din lume.
- Ce a urmat după Italia?
Am avut ghinion că am avut un accident grav de maşină care m-a ţinut pe bară aproape un an de zile. A trebuit să reziliez contractul cu echipa italiană. Am decis să mă întorc în România pentru că şi părinţii mei se întorseseră acasă. Voiam să mă las de fotbal, însă a venit oferta de la FC Snagov, unde era antrenor Laurenţiu Reghecampf. Dânsul a ştiut să mă pună pe picioare. El a crezut în mine şi acest lucru mi-a dat aripi. Am marcat 12 goluri în 15 meciuri şi am fost golgeterul turului ligii secunde. Şi cum fericirea nu durează mult, am suferit o nouă accidentare gravă, fisura de cartilagiu, şi am stat iar 7 luni pe tuşă. Trăsesem de mine 2 ani să îmi revin, dar ghinionul părea că mă urmărea. Am avut o nouă cumpănă. Mi-a fost foarte greu. Am decis să mă operez, după care domnul Hagi mi-a făcut o ofertă să mă duc la Viitorul. Mi-am revenit, am marcat în liga 1, dar au fost nişte discuţii în staff şi a trebuit să plec de acolo. Am rămas cu un gust amar şi nu înţeleg din ce motiv s-a renunţat la mine după ce jucasem în 4 meciuri şi cred că îmi făcusem datoria?! A fost altceva la mijloc. Am vrut să îmi iau revanşa la meciul direct din acest campionat, dar, din păcate, nu am fost folosit.
- Cum ai ajuns apoi în Australia?
Era un impresar care mă ştia din Ungaria. Eu jucam atunci la Tg. Mureş în liga secundă şi marcasem 7 goluri. Impresarul m-a întrebat dacă nu mă interesează să evoluez în Australia. M-am dus în probe acolo şi m-am gândit că poate fi un nou început. M-am pregătit 3 zile şi în a patra am semnat contractul. Jucasem şi un meci amical şi îi convinsesem. În primele două meciuri am dat două goluri şi totul părea perfect. Până la urmă nu era ceea ce credeam şi s-a terminat foarte urât. Patronii echipei erau de fapt mafioţi care făceau legea în pariurile sportive. Ei aveau câţiva jucători care trânteau meciuri. Am nimerit ca într-un film cu gangsteri. Când am fost chemat la Tribunal nu îmi venea să cred unde nimerisem. Acel scandal mi-a marcat cariera chiar dacă nu aveam nicio implicare. A fost mediatizat negativ acest caz şi am pierdut un contract important pentru că echipa care mă dorea a renunţat după ce conducătorii au citit despre cazul din Australia. Atunci m-am întors în ţară şi m-am hotărât să renunţ la fotbal. Nu se mai putea. Aveam ghinion prea mare. Imaginea mea suferise foarte mult în urma scandalului din Australia. Şi când credeam că nu mai am treabă cu fotbalul a venit oferta de la Oţelul...
- Crezi că a fost predestinat să ajungi la Oţelul?
Am primit oferta de la Oţelul într-un moment în care nu mă mai gândeam să joc fotbal. Faptul că prietena mea este din Galaţi şi familia ei m-a susţinut enorm m-au făcut să accept fără să stau mult pe gânduri. Eu trecusem de multe ori prin Galaţi şi îmi plăcea mult oraşul. Când a venit oferta am spus că acesta este destinul meu şi trebuie să fac acest pas. Până la urmă mulţumesc enorm familiei prietenei mele, fără de care nu aş fi putut să mă integrez la Oţelul.
- Ai nimerit însă într-o perioadă foarte delicată din istoria clubului gălăţean. Cum a fost perioada petrecută sub comanda lui Hans Michael Weiss? Era ca în tabăra de elevi?
Aşa a fost, nu trebuie să ne ascundem după degete. Au fost însă foarte multe veniri şi plecări. Practic, au fost două echipe. Din formaţia cu care am plecat la drum au mai rămas doi titulari. Este foarte greu să obţii rezultate bune în aceste condiţii. Nu a fost timp de pregătire, de acomodare, şi cred că toţi eram derutaţi la început. Au venit apoi domnul Tămăşanu şi Ionuţ Paval şi lucrurile s-au reglat. Dovada a fost reprezentată de faptul că am putut să ţinem pasul cu echipele bune din campionat.
- Tu este golgeterul echipei în tur, cu 4 goluri, plus că ai mai marcat o dată şi în Cupă. Reuşitele tale au adus 7 puncte din cele 12 obţinute de Oţelul. Care este însă regretul cel mai mare?
Faptul că nu am jucat contra Viitorului. Nu este vorba despre răzbunare, dar îmi doream să demonstrez că am valoare. Mi-ar fi plăcut să înscriu şi să câştigăm meciul. Vine însă partida din retur şi abia astept să joc, aici la noi, alături de suporterii minunaţi din Galaţi.
- Crezi sincer că Oţelul se poate salva de la retrogradare? Se spune că în retur se câştigă mult mai greu punctele decât în tur.
Noi avem un avantaj pentru că avem o perioadă de pregătire în comun. Sper să nu mai plece jucători şi cei care vor veni să apară cât mai rapid, pentru că avem nevoie de omogenitate. Nu trebuie să mai avem parte de atâtea veniri şi plecări. Am încredere în conducerea clubului, care sper să facă lotul pentru retur cât mai repede. Domnului Selymes i-a fost foarte greu să facă lucruri deosebite, dar cred că a reuşit. Eu sunt optimist că vom reuşi să ne salvăm şi să obţinem, cred, în acest fel, o mare performanţă. Oţelul nu are cum să retrogradeze dacă lucrurile îşi vor urma traseul ascendent.
- Crezi, însă, că Oţelul are nevoie de întăriri, sau se poate descurca şi cu lotul actual?
Clar că avem nevoie de întăriri. Important este să avem un lot competitiv şi câteva absenţe să nu se cunoască. Practic jucătorii trebuie să fie de nivel apropiat. Atmosfera este bună şi dacă vom avea încredere în forţele proprii ne vom salva de la retrogradare.
- Care este idolul tău din fotbal?
Jucătorul care îmi place cel mai mult la ora actuală este Zlatan Ibrahimovic. Un jucător de excepţie, care a avut probleme, dar a trecut peste ele şi a revenit de fiecare dată mai puternic. Are execuţii care te fac să visezi.
- Apropo de visuri... Visezi să joci, într-o zi, pentru echipa reprezentativă a României?
Normal că mă gândesc, dar mai am foarte mult de muncă. Trebuie să marchez mai mult şi atunci poate că voi intra în vizorul selecţionerului Anghel Iordănescu. Cred că orice fotbalist visează ca într-o zi să evolueze în echipa naţională a ţării sale. Am jucat la loturile de juniori şi la cel de tineret, dar nimic nu se compară cu prima reprezentativă. În retur vom vedea câte goluri voi marca şi dacă voi înscrie des, cine ştie... poate voi fi chemat la echipa naţională?!
- Ai un motto care te ghidează în viaţă?
Da. Eu spun mereu „Never give-up”, adică nu renunţa niciodată. Cred că asta se găseşte în caracterul meu. Chiar dacă uneori sunt dezamăgit, mă culeg şi îmi revin. Sper ca în acest an să nu mai am probleme medicale şi să pot să mă exprim la adevărata mea valoare. Am încredere că voi reveni la forma pe care o aveam în urmă cu câţiva ani.
- Ai fost desemnat jucătorul gălăţean al anului în ancheta emisiunii Penalty. Ce înseamnă această distincţie pentru tine?
Sincer, mă simt copleşit. Ce poate fi mai mult pentru un fotbalist decât să fie considerat numărul 1? Vă mulţumesc pentru că aţi avut încredere în mine. Le promit suporterilor că nu îi voi dezamăgi în retur. Voi face tot ceea ce stă în puterile mele pentru a ajunge la o formă care să îmi permită să salvez Oţelul de la retrogradare. Acesta este obiectivul meu în 2015, să salvez Oţelul de la retrogradare. Important este să jucăm bine şi să credem că putem evolua şi în sezonul viitor în liga 1. Gândul acesta trebuie să ne ghideze pe toţi componenţii lotului încă de la reunirea programată pe 12 ianuarie.
