Liga Naţională de Hochei pe Gheaţă a continuat la Patinoarul Dunărea cu dubla dintre CSM Galaţi şi Sport Club Miercurea Ciuc. Prima partidă programată joi seara a avut o desfăşurare halucinantă. Primele două reprize au fost foarte echilibrate.
Ciucanii au condus cu 1-0 şi 2-1, pentru echipa gălăţeană a înscris Nazarov din pasa lui Hildebrand, CSM-ul s-a scuturat repede, a revenit, a preluat iniţiativa, a marcat de şase ori consecutiv, cu o a treia repriză de senzaţie prin: Kulikov ajutat de Nazarov, Kyrychenko (Neznamov), Kyrychenko (M.Constantin, Neznamov), Chemerilov (Nazarov, M.Constantin), Kulikov (Hildebrand), Chemerilov (M.Constantin), ultimele două goluri în inferioritate numerică, Sport Club riscând şi scoţând portarul pentru a forţa revenirea. Rezultat final: CSM Galaţi - Sport Club Miercurea Ciuc 7-2 (1-1, 2-1, 4-0).
Înfrângere în meciul doi
Partida revanşă dintre CSM Galaţi şi SC Miercurea Ciuc a avut o desfăşurare diametral opusă decât prima. De data aceasta, după o primă repriză albă, echipa gălăţeană a condus cu 2-0, dar ciucanii au revenit, au reuşit o serie de patru goluri consecutive, reuşind să-şi ia revanşa. Rezultat final: CSM Galaţi - SC Miercurea Ciuc 2-4 (0-0, 2-1, 0-3). Pentru echipa gălăţeană au marcat: Kulikov asistat de Nazarov şi Chemerilov şi Neznamov, cu ajutorul coechipierilor M.Constantin şi Kyrychenko.
Podiumul Ligii Naţionale de Hochei pe gheaţă la final de an se prezintă astfel: 1. ACSH Gheorgheni 38 puncte - 16 jocuri, 2.SC Miercurea Ciuc 35 p - 14 j, 3.CSM Galaţi 25 p - 16 j. Top 10 realizatori este dominat de hocheiştii echipei gălăţene care ocupă podiumul: 1. Chemerilov 33 puncte: 10 goluri +23 pase decisive, 2. Nazarov 32 p (13+19), 3. Kulikov 26 p (16+10), pe locul 6 se află Neznamov 26 p (9+17), pe 7 este M.Constantin 25 p (9+16), iar pe 8 se poziţionează Kyrychenko 24 p (13+11).