Partida vedetă a cuplajului handbalistic găzduit sâmbătă de sala Polivalentă Dunărea a adus faţă în faţă formaţiile feminine CSU Danubius şi HCM Rm. Vâlcea, într-o partidă ce a contat pentru cea de-a IX-a etapă din Liga Naţională. Aşa cum se anticipa, confruntarea a fost interesantă, cu faze spectaculoase şi răsturnări de situaţie pe tabelă. Vâlcencele au deschis scorul, dar replica gălăţeană nu a întârziat prin Daciana Balaban, Ştefania Florea, Elena Livrinikj, Andreea Chiricuţă, care au dus pe CSU Danubius în avantaj de trei goluri: 7-4 (min.11) şi 9-6 (min.16) sau cu două: 10-8 (min.20). Banca tehnică de la HCM a cerut imediat time-out, s-a restabilit egalitatea, pentru ca pe final de repriză experimentatele Ani Senocico şi Patricia Vizitiu, foste internaţionale, să-şi aducă echipa în avantaj. Oaspetele au marcat primul gol din repriza a doua şi au condus cu trei goluri: 12-15 (min.31). Gălăţencele, care au suferit la nivelul interilor, au început cursa de urmărire şi au avut puterea să egaleze în două rânduri: 16-16 (min.40) şi 17-17 (min.43). HCM Rm. Vâlcea şi-a valorificat experienţa superioară, care s-a văzut în special la duelurile 1-1 şi a obţinut o victorie grea care le menţine în lupta pentru un loc pe podiumul campionatului. Rezultat final: CSU Danubius Galaţi - HCM Rm. Vâlcea 21-23 (12-14). Antrenorul Valeriu Costea a folosit lotul: Emilia Anghel (2 intervenţii), Daniela Goldic (8 intervenţii), Laura Bujoiu (o intervenţie) - Cristina Marcu, Daciana Balaban (3 goluri), Iulia Artean, Mădălina Conache (1), Ramona Urse, Andreea Chiricuţă (5), Dajana Jovanovska, Elena Livrinikj (10), Ştefania Florea (2), Nicoleta Vlad. Nu au evoluat: Cosmina Cozma, Mirela Vîlcu, Andreea Taivan. CSU Danubius se menţine pe locul XII cu cinci puncte şi va mai juca două meciuri în acest an: cu Măgura Cisnădie (12 noiembrie, deplasare) şi cu CSM Bistriţa (17 noiembrie, acasă).