Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă Under 16 a debutat în weekend. Patinoarul Dunărea din oraşul nostru a găzduit dubla CSM Dunărea Gladiators - CSS Gheorgheni. Ambele confruntări au fost interesante, cu echipa gălăţeană în prim plan, care s-a dovedit mai valoroasă şi a câştigat meritat. „Gladiatorii” lui Cristi Munteanu au apăsat pedala de acceleraţie în repriza a doua din primul joc respectiv din prima în cea de-a doua zi şi au rezolvat situaţia. Rezultate înregistrate: CSM Dunărea Gladiators - CSS Gheorgheni 6-4 (1-1, 5-1, 0-2) şi 7-4 (4-0, 1-2, 2-2). Pentru echipa învingătoare au marcat: Diaconu (2), Lefterache (2), Gheţău (2) respectiv Rusu, Gheorghe (2), Caranfil, Lefterache, Diaconu. Următoarele jocuri oficiale sunt programate pe 11-12 noiembrie în deplasare cu CSS Miercurea Ciuc. Lotul complet al echipei gălăţene: Ionuţ Andrişoi, Andrei Giurgea - Remus Gheorghe, Victor Florea, Marian Coman, Marian Buholţeanu, Florin Mladin, Adrian Olenici, Macar Bradenco, Andrei Andrişoi, Robert Rusu, Adrian Lefterache, Raul Caranfil, Edward Bosna, Alexandru Diaconu şi Andrei Gheţău. Obiectivul „gladiatorilor” gălăţeni este cucerirea unei medalii.