23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul va găzdui Campionatul Balcanic de badminton
Galaţiul va găzdui Campionatul Balcanic de badminton
Zilele trecute în oraşul nostru au fost reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Tineret şi Sport şi cei ai Federaţiei Române de badminton, care au avut o întrevedere cu Ana Maria Vasiliu, directorul Direcţiei pentru Tineret şi Sport a judeţului Galaţi, cu privire la organizarea în perioada 16-18 septembrie a Campionatului Balcanic de Badminton Under 15 la Galaţi. Apoi au fost vizitate spaţiile de cazare precum şi baza Siderurgistul, locul unde se va desfăşura competiţia. În 2011 se împlinesc 20 de ani de la primele întreceri balcanice, prima competiţie fiind organizată la Galaţi în anul 1991. Pentru aceasta dar şi pentru că antrenorul şi majoritatea componenţilor lotului, la această categorie de vârstă, provin din oraşul de la Dunăre, vom găzdui ediţia aniversară. Antrenorul Dorel Badiu se va baza pe un lot de opt sportivi dintre care cinci: Miruna Niţu, Cătălina Simionescu, David Niţu, Cosmin Panfil, Radu Rusu, sunt legitimaţi la CS Siderurgistul. Cu prilejul Balcaniadei, Galaţiul va primi vizita unor oaspeţi de onoare: doctor Puzant Cassabian, preşedintele Comitetului Balcanic, vicepreşedinţii Comitetului Balcanic (preşedinţii Federaţiilor din Turcia şi Grecia), precum şi Doina Melinte, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret.


Articole înrudite