Sala Polivalentă Dunărea a găzduit sâmbătă seara partida Phoenix Galaţi – BC Timişoara, care a contat pentru cea de-a IV-a etapă din Liga Naţională de baschet. Derbiul suferinţei dintre cele două echipe fără victorie în primele trei runde a fost interesant şi disputat. Antrenorul Florin Nini a folosit 5-ul de start standard: Threatt, Petică, Pesic, Rohde, Bojoc, iar omologul său timişorean a replicat cu: Reljic, Jelenic, Milencovic, Dapa şi Smith. Phoenix a vrut să profite de faptul că adversarii nu dispun de o rotaţie bună şi şi-au impus ritmul de la început, încercând să se desprindă decisiv. Phoenix a început cu un run de 5-0, dar bănăţenii, impulsionaţi de Smith şi Dapa, au trecut la conducere, scor 9-12 (min. 6) şi 11-14 (min. 8). Ucraineanul Lemyk şi-a adus echipa în avantaj la finalul primului sfert, Timişoara a marcat de la distanţă prin Zekavicic şi a condos ultima oară, scor 19-23 (min.12). Din acest moment, echipa gălăţeană a apăsat pedala de acceleraţie, au ieşit la rampă americanul Threatt şi sârbul Tresac şi cea mai mare diferenţă a fost 12 puncte, scor 58-46 (min.28). Oaspeţii s-au apărat bine şi au mai avut o tresărire de orgoliul, s-au apropiat la 6 puncte cu 4 minute înainte de final, dar atacul i-a trădat. Phoenix a câştigat meritat, pentru prima dată în acest sezon şi va avea o săptămână cu două meciuri accesibile: cu Dinamo (28 octombrie, acasă) şi cu Energia Tg. Jiu (1 noiembrie, în deplasare). Rezultat final: Phoenix Galaţi – BC Timişoara 76-65 (17-16, 22-18, 22-17, 15-14). Pentru echipa gălăţeană au jucat: Lemyk 17 p, Threatt 15 p, Rohde 10 p, Bojovic 10 p , Tresac 9 p, Pesic 6 p, Borşa 4 p, Petică 3 p, Pîrlog 2 p.