Vacanţa s-a încheiat şi uşor-uşor clubul Phoenix îşi reia activitatea. Managerul Florin Nini a pus la punct o nouă strategie în această vară care cu siguranţă va aduce rezultatele scontate. Un lucru bun este faptul că s-a reluat colaborarea cu Liceul cu Program Sportiv (director Florin Păunescu). La feminin, sub titulatura Phoenix LPS au fost înscrise trei echipe pentru sezonul 2012-2013: Under 17, Under 18 şi Under 23. Lotul de jucătoare este următorul: Iulia Răileanu, Irina Vasilache, Alexandra Graur, Mihaela Hurduc, Andreea Coja, Flori Ştefan, Diana Sava, Miruna Dudceac, Raluca Neculache, Iulia Ioan, Bianca Nini, Andreea Creţu, Diana Răcuciu şi Ioana Panait. Fetele vor fi pregătite de antrenoarea Andrada Miron. „În ciuda tuturor celor care ne-au vrut răul, mergem mai departe, am reluat colaborarea cu LPS şi, împreună, vom fi mai puternici. Ne-am înscris cu trei echipe la fete şi vom face performanţă în continuare”, a precizat Florin Nini. Acesta ne-a mai oferit o veste extraordinară. Iulia Răileanu, componentă a Naţionalei României Under 18, a fost transferată la campioana României, CSM Târgovişte, care va evolua în premieră în Euroligă, alături de numele cele mai grele din baschetul feminin european, dintre care amintim: Fenerbahce Istanbul (Turcia), EU Sopron (Ungaria), Beretta Familia (Italia), Nadezhda (Rusia), Good Angels (Slovacia) sau Arras (Franţa). „Deja Iulia s-a antrenat la Târgovişte alături de noile sale colege, jucătoare experimentate de la care cu siguranţă va avea ce învăţa, este ceva extraordinar pentru ea ca la 18 ani să evolueze în cea mai tare competiţie la nivelul echipelor de club din Europa. Ea va avea dublă legitimare şi va fi prezentă la turnee alături de colegele de la Phoenix LPS”, a concluzionat managerul Nini, care este şi antrenor secund la campioana României, CSM Târgovişte.