În weekend, la Istanbul s-a disputat turneul FIBA 3X3 World Tour Masters la streetball. Printre participante s-a aflat şi reprezentanta României, Sport Arena Bucharest, în componenţa: Bogdan Bălănică, jucător legitimat la CSU Galaţi, Angel Santana, Sergiu Souca şi Andrei Constantin. Baschetbaliştii noştrii au întrecut toate aşteptările, au avut o evoluţie bună şi au reuşit să se situeze pe locul II în clasamentul final. „Am făcut două schimbări în echipă, deoarece cei doi colegi care evoluează în divizia A nu au fost lăsaţi să participe, dar chiar şi aşa am prins zile bune şi ne-am descurcat bine, chiar dacă am întâlnit adversari puternici. Am avut noroc că am căzut în grupă cu lituanienii de la Vilnius, principalii favoriţi, şi în continuare am prins un culoar favorabil până în finală. Noi şi lituanienii am fost cele mai apreciate echipe dintre cele prezente la Istanbul. La Miami lucrurile vor sta cu totul altfel, va fi foarte foarte greu, vin cele mai bune 15 echipe din lume, dar este o experienţă unică, vom juca de plăcere, fără niciun fel de presiune şi dacă vor veni şi rezultatele, va fi cu atât mai bine. Să nu uităm că suntem calificaţi în finala Campionatului Mondial de Streetball”, ne-a declarat „Crocodilul”, aşa cum este alintat Bogdan de prieteni şi de viitoarea sa soţie, handbalista Cristina Bobeică. Sport Arena Bucharest a înregistrat rezultatele: 16-18 cu Vilnius (Lituania), 21-5 cu Kragujevac (Serbia), 21-8 cu Istanbul East (Turcia), 8-9 cu Amman (Iordania), 21-8 cu Bratislava, 13-11 cu Amman (semifinale) şi 11-17 cu Vilnius, în marea finală. Echipa noastră a intrat în posesia premiului de 5.000 de euro şi a obţinut calificarea pentru turneul final al Masters-ului, care este programat pe 22-23 septembrie la Miami.