23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fetele de la Phoenix U Galaţi au ajuns pe locul patru în Liga Naţională
Fetele de la Phoenix U Galaţi au ajuns pe locul patru în Liga Naţională

Sala Polivalentă Dunărea din Galaţi a găzduit marţi la prânz partida Phoenix U - Rapid Bucureşti, care a contat pentru cea de-a XVI-a etapă a LNBF. Phoenix a început meciul cu 5-ul: Daniels, Lee, James, Alaiba, Ştefan, iar Rapid a replicat cu formula: Cuatu, Burlakova, Bejan, Constantin, Uşurelu. Primul coş a fost înscris de oaspete prin Roxana Bejan şi echilibrul s-a menţinut în primele cinci minute. Echipa gălăţeană şi-a respectat blazonul, a apăsat pedala de acceleraţie doar atât cât a fost nevoie şi s-a desprins treptat pe tabela de marcaj. Antrenorul Theodosios „Sakis” Paralikas s-a folosit de acest prilej pentru a rula tot lotul trecut pe foaia oficială. O evoluţie foarte bună din tabăra învingătoarelor au avut-o Andreea Creţu, componentă a Naţionalei Under 16, Beatrice Alaiba şi Gabriela Necula. Rezultat final: Phoenix U Galaţi - Rapid Bucureşti 83-42 (23-12, 25-15, 17-10, 18-5). Echipa gălăţeană a folosit lotul: Sakelle Daniels 6 p, 6 recuperări, 4 pase decisive, o intercepţie; Chelsey Lee 21 (1x3) puncte, 8 recuperări, 3 intercepţii; Ivory James 6 (2x3)p, 2 recuperări, 2 pase decisive, o intercepţie; Beatrice Alaiba 11 (3x3) p, 3 recuperări; Adelina Ştefan 2p, 6 recuperări, 4 pase decisive, o intercepţie; Romina Filip 4 p, 7 recuperări, 5 pase decisive, 2 intercepţii; Andreea Creţu 13 p, 2 recuperări, 3 pase decisive; Gabriela Necula 7 p, 5 recuperări, o pasă decisivă; Gabriela Cursaru 2 recuperări, 7 pase decisive, o intercepţie; Trudy Armstead 7 (1x3)p, 2 recuperări, 2 pase decisive; Bianca Fota 4p, o recuperare; Denisa Fota 2 recuperări, o pasă decisivă. După o serie de patru victorii consecutive, echipa gălăţeană a acumulat 25 de puncte (10 victorii, 5 înfrângeri) şi a urcat pe locul IV. Phoenix va juca ultimul meci din acest an vineri în deplasare cu CSM Satu Mare.



Articole înrudite