Tradiţia întâlnirilor directe dintre cele două echipe a fost respectată şi la cel de-al treilea episod. Terenul propriu nu a constituit nici de această dată un avantaj pentru gazde. Calculele hârtiei au fost respectate, echipa gălăţeană a obţinut o victorie scontată. Phoenix a început tare de la început, giuleştencele au ţinut ritmul doar în primele patru minute, după care echilibrul s-a rupt. Trioul american Lee - Armstead - James a făcut ravagii sub cele două panouri şi au condus echipa din oraşul de la Dunăre spre o victorie concludentă, a doua consecutivă din actualul sezon al Ligii. Cea mai mare diferenţă pe tabela de marcaj s-a înregistrat în min. 28, scor 42-71. Gazdele au câştigat la limită ultimul sfert, profitând de faptul că gălăţencele au luat piciorul de pe pedala de acceleraţie.
„Sakis” le-a introdus pe teren şi pe Andra Ionescu, revenită după o absenţă îndelungată cauzată de o intervenţie chirurgicală complexă, Bianca Fota şi Mihaela Hurduc. Rezultat final: Rapid Bucureşti - CS Phoenix Galaţi 64-89 (10-25, 16-22, 21-26, 17-16). Pentru echipa noastră au evoluat: Chelsey Lee 29 puncte, 14 recuperări, o pasă decisivă; Trudy Armstead 20 p, 5 recuperări, o pasă decisivă, 4 intercepţii; Ivory James 11 p, 5 recuperări, 2 pase decisive, 3 intercepţii; Beatrice Alaiba 5 p, 2 recuperări, 3 pase decisive; Gabriela Cursaru 4 p, 6 recuperări, o pasă decisivă, o intercepţie; Romina Filip 9 p, 6 recuperări, 4 pase decisive, o intercepţie; Andreea Creţu 4 p, 2 recuperări; Andra Ionescu, o pasă decisivă; Gabriela Necula 2 recuperări; Bianca Fota 3(1x3) p, o recuperare, 2 pase decisive, o intercepţie; Mihaela Hurduc 2p. După trei etape, „gălăţeanca” Chelsey Lee este foarte bine poziţionată în ierarhiile individuale: locul 2 la recuperări, locul 3 la eficienţă şi locul 5 la totalul de puncte marcate. De-asemenea, internaţionala Gabriela Cursaru se află pe locul 3 la pase decisive. Phoenix va juca sâmbătă pe teren propriu cu Nova Vita Tg. Mureş (ora 18.30) şi în cazul unei victorii va urca pe podiumul Ligii.