22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Fanteziştii”, apreciaţi la adevărata valoare în străinătate
„Fanteziştii”, apreciaţi la adevărata valoare în străinătate
A fost un sfârşit de săptămână plin de evenimente pentru sportivii Clubului de Dans Fantezia, cu participări la patru competiţii: trei internaţionale - Mons - Belgia, Chişinău - Moldova şi România, şi una naţională, la Piatra Neamţ. În Belgia, la Mons, au făcut deplasarea perechile Gagu Ştefan - Radu Andra şi Faliboga Raul – Buţea Loredana, care au concurat la open internaţional youth, obţinând locul XIII, respectiv locul II. „O competiţie foarte grea, cu 12 perechi care aveau steluţa, printre care locul II de la Stuttgart şi locul III de la mondiale. Dar copiii s-au mobilizat exemplar, şi Ştefan cu Andra, dar mai ales Raul cu Loredana, care i-au întrecut pe toţi cei cu steluţă, au arătat valoarea dansului sportiv românesc. Iar ca totul să fie cu happy -end, Raul şi Loredana vor primi ca sponsorizare şase perechi de pantofi pe an de la una din firmele cele mai cunoscute în domeniu. Iată că munca lor începe să-şi culeagă roadele şi încet-încet, mai devreme sau mai târziu, acest lucru se va vedea prin rezultatele pe care le va obţine perechea. Este un început şi sperăm din tot sufletul că şi în ţară se va găsi cineva care să-i susţină şi pecuniar”, ne-a declarat telefonic antrenorul Andreea Adam.
La internaţionalul de la Chişinău, cele 3 perechi de „pitici” trimise în focul luptei la categoriile copii 1 şi 2 s-au descurcat foarte bine, obţinând două calificări în sferturile de finală prin perechile: Vădana Rareş - Banaga Laura şi Constantin Rareş - Popa Jasmine şi locul III la secţiunea latino respectiv locul IV la secţiunea standard de către perechea Lupoaie Cosmin - Radu Maria. „Ştiam unde vom veni, ne povesteşte Andrei Macarie, delegatul clubului la această competiţie, şi de aceea i-am pregătit pe copii încă de acasă. Dar spre surprinderea mea perechile şi-au depăşit valoarea iar cei mici au devansat mai bine de jumătate din perechile prezente în competiţie chiar dacă cei doi Rareşi împreună cu partenerele lor sunt numai clasa E iar la Cosmin şi Maria s-au adeverit vorbele domnului Adam, şi la Chişinău, deşi la nivel internaţional, au luat locuri mai bune ca în România - la cupă…
Cel de-al treilea internaţional  la care Fantezia şi-a trimis reprezentanţi a fost cel de la Bucureşti, unde perechea Paraschiv Mihai (Fantezia) - Illeş Diandra (Autentic) au ocupat locul I la secţiunea latino, iar la Cupa Stelele Dansului, perechea Drăgan Florin - Lazăr Mara s-a calificat în finala categoriei de vârstă 6-9 ani la clasa hobby, reuşind să obţină locul VI. „Rezultate foarte bune obţinute de cele două perechi, dacă ţinem cont că Florin şi Mara sunt la al doilea lor concurs în clasa hobby, iar pentru Mihai şi Diandra a fost un super antrenament înainte de Mondialele de 10 dansuri, de peste două săptămâni, de la Moscova” ne-a declarat  Marian Adam, preşedintele clubului. Concursul de la Piatra Neamţ a adus doi finalişti prin perechile: Cojocaru Florian - Baltag Oana, care au obţinut locul III atât la secţiunea standard cât şi la secţiunea latino la 16-35 de ani, şi locul VI obţinut de perechea Boanţă Silviu - Ibrian Miruna, la clasa D 12-13 ani.


Articole înrudite