23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fantezia a ajuns în toate topurile: mondiale, europene şi naţionale
Fantezia a ajuns în toate topurile: mondiale, europene şi naţionale

Odată cu ultima festivitate de premiere din cadrul concursului naţional de dans sportiv Cupa „Show me Dance”, ce s-a desfăşurat duminică 14 decembrie la Bucureşti a căzut cortina peste anul competiţional 2014. Aşezaţi la gura sobei, fiecare club îşi numără trofeele, trag linie, le adună şi constată dacă obiectivele propuse în acest an au fost atinse. Printre ei se află şi dansatorii sportivi de la Fantezia cărora anul 2014 le-a adus cele mai mari realizări pe plan naţional şi internaţional, iar obiectivele propuse au fost spulberate unul după altul. Cu un palmares de invidiat, dintre care putem aminti: cele 4 titluri de Vicecampioni Mondiali, 2 titluri de Vicecampioni Europeni, 32 de titluri de Campioni Naţionali şi 12 Cupe ale României, obţinute în cei 15 ani de existenţă putem spune că la Galaţi dansul sportiv este la înălţime. În 2014 s-a plecat la drum cu obiective îndrăzneţe printre care putem reaminti: calificarea la Campionatele Mondiale si Europene de tineret, la cele trei secţiuni, câştigarea a cel puţin un titlu naţional, implicit selectarea la loturile naţionale a sportivilor din cadrul clubului. Visele s-au împlinit şi sportivii clubului Fantezia au reuşit să-şi depăşească condiţia şi astfel au fost depăşite şi obiectivele.

„Fanteziştii”, vicecampioni mondiali şi europeni

Pe plan internaţional sportivii clubului au participat la 20 de competiţii din care: trei Campionate Mondiale, trei Campionate Europene, două concursuri de Grand Slam şi 12 concursuri, cu 10 perechi, obţinând: opt medalii de aur, opt medalii de argint, trei medalii de bronz, două locuri IV, două locuri V, un loc VI şi două locuri VII. La cele trei Campionate Mondiale s-au obţinut rezultatele: titlu de VICECAMPIONI MONDIALI şi medalia de argint la Campionatul Mondial de tineret, secţiunea 10 dansuri, ce s-a desfăşurat la Riga/Letonia în luna octombrie; loc X la Campionatul Mondial de tineret, secţiunea standard, ce s-a desfăşurat la Chişinău/R. Moldova la începutul lunii octombrie; loc XVI la Campionatul Mondial sub 21 de ani, secţiunea standard, ce s-a desfăşurat la Rimini/Italia în luna iulie.
La cele trei Campionate Europene s-au obţinut rezultatele: VICECAMPIONI EUROPENI, respectiv locul II şi medalia de argint la Campionatul European de tineret, secţiunea latino ce s-a desfăşurat la Cambrils/Spania în luna aprilie; medalia de argint la Campionatul European de tineret, secţiunea 10 dansuri ce s-a desfăşurat la Moscova/Rusia la sfârşitul lunii aprilie; loc VII în finala Campionatului European de tineret, secţiunea standard ce s-a desfăşurat în luna septembrie la Braşov/România. Din păcate, din lipsa banilor, „fanteziştii” au renunţat să participe la Campionatul Mondial tineret, latino ce s-a desfăşurat la Moscova/Rusia şi la câteva concursuri importante.

Numărul 1 în România

Pe plan naţional sportivii clubului au participat la 32 de concursuri din care: trei Campionate Naţionale, Cupa României şi 28 concursuri, cu 51 de perechi obţinând: 52 locuri I, 48 locuri II, 24 locuri III, 28 locuri IV, 31 locuri V, 17 locuri VI şi 8 locuri VII. La cele trei Campionate Naţionale s-au obţinut următoarele rezultate: patru titluri de Campioni Naţionali, şapte titluri de Vicecampioni Naţionali, două medalii de bronz, două locuri IV, trei locuri V, două locuri VI. În urma rezultatelor obţinute la Campionatele Naţionale, „fanteziştii” s-au calificat la patru Campionate Mondiale, trei Campionate Europene, iar 9 sportivi au devenit componenţi ai Loturilor Naţionale. La Cupa României s-au obţinut rezultatele: trei medalii de aur şi o medalie de argint. „Începuturile anului 2014 nu ne dădeau mari speranţe, mai ales că multe perechi erau în primul an la categoria lor de vârstă sau abia promovaseră într-o clasă superioară de dans, dar antrenorii au crezut în posibilităţile sportivilor pe care-i antrenează şi şi-au stabilit împreună obiective foarte îndrăzneţe - pentru mine la acea vreme nerealizabile – dar iată că au reuşit să le atingă şi pe unele chiar să le depăşească. Faţă de anii precedenţi, pe plan naţional, aşa cum de fapt era de aşteptat am obtinut rezultatele scontate, dar mai slăbuţe, în schimb s-a mărit numărul de sportivi selectaţi la loturi, iar pe plan internaţional am depăşit cu mult obiectivele şi consider că 2014 a fost cel mai bogat an. Păcat că nu reuşim să aducem la Galaţi un titlul Mondial sau European, dar asta ne ambiţionează mai tare şi sunt convins că mai devreme sau mai târziu, Galaţiul va avea un Campion Mondial sau European la dans sportiv. A fost un an greu cu mulţi nervi, dar şi cu multe împliniri şi suntem convinşi că dacă nu am fi avut sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Galaţi, Direcţiei Judeţene pentru Sport,a mass-mediei gălăţene, a sponsorilor şi aici mă refer în primul rând la părinţii sportivilor, singuri nu am fi putut răzbate. Mulţumim pe această cale tuturor celor care au sprijinit direct sau indirect dansul sportiv gălăţean şi tragem speranţa ca în 2015 să reuşim ceea ce ne propunem”, ne-a declarat Marian Adam, preşedintele Clubului de Dans Sportiv Fantezia.


Articole înrudite