15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dunărenii vor să spargă gheaţa şi să treacă pe la casierie
Dunărenii vor să spargă gheaţa şi să treacă pe la casierie
Liga a II-a la fotbal programează în weekend partidele din cadrul celei de-a XIX-a etape. Sâmbătă, de la ora 11.00, FCM Dunărea va juca pe teren propriu cu Delta Tulcea. Fotbaliştii antrenaţi de Viorel Tănase şi Eugen Baştină s-au pregătit intens toată săptămâna în speranţa că vor sparge ghinionul şi vor bifa prima victorie din 2011. „Neapărat trebuie să obţinem victoria în acest joc pentru a recupera terenul pierdut. Deja am pierdut şase puncte în acest retur, cu care am fi fost pe locul patru. Atitudinea şi jocul băieţilor mă mulţumeşte, dar mai avem probleme în faza de finalizare, ne creăm multe ocazii dar mingea parcă refuză să intre în poartă. De data aceasta va trebui să intre şi în opinia mea ori le dăm 3-4, ori vom câştiga chinuit cu 1-0. Jucătorii sunt foarte motivaţi, abia să intre pe teren şi să obţină cele trei puncte, care conform regulamentului de ordine interioară ar echivala cu o vizită la casierie”, ne-a declarat „Tase”. De la acest joc va absenta „veteranul” Daniel Florea, în continuare accidentat, iar Vali Munteanu este incert. La antrenamentele din această săptămână a participat şi Şomodean, un jucător de 28 ani, ce a trecut şi prin curtea concitadinei Oţelul şi care evoluează ca fundaş central. Jucătorul a fost legitimat, dar va prinde lotul abia runda viitoare, mai având nevoie de câteva antrenamente pentru a se integra. După XVIII etape, FCM Dunărea se situează pe locul cinci, cu 25 de puncte. Celelalte partide ale etapei sunt: Săgeata Năvodari - Gloria Buzău, CF Brăila - Steaua II Bucureşti, Juventus Bucureşti - FC Snagov, CS Otopeni - Farul Constanţa, FC Botoşani - Astra II Giurgiu, Dinamo II - Concordia Chiajna, Ceahlăul Piatra Neamţ - Viitorul Constanţa.

Articole înrudite