23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reprezentanta Galaţiului în eşalonul secund, FCM Dunărea se află la ora marilor schimbări. Pentru sezonul viitor conducerea tehnică va fi asigurată de Ion Balaur, antrenor principal, care va fi ajutat de secundul Daniel Iftodi şi Tudorel Călugăru, antrenor cu portarii, şi de profesorul Ionel Tămăşanu care va fi răspunzător de pregătirea fizică. După o săptămână de readaptare la efort, dunărenii au plecat pentru 12 zile pentru un stagiu de pregătire centralizată montană la Târlungeni (Braşov). Staff-ul tehnic va pune accentul în perioada imediat următoare pe acumulările fizice. Strategia adoptată pentru această vară a fost întinerirea lotului de jucători ceea ce va presupune şi o muncă asiduă pentru omogenizare. Nu mai fac parte din lot din diverse motive: Enache, Florea, Chipiliu, Cristea, Panait, Stelian Cucu, Cristescu, Teleagă, Stoica. Cei 26 de jucători care au plecat în cantonament sunt: Olaru, Comănescu, Trihenea - Asanache, Şomodean, Radu, Hristian, Ghiocel, Matei, Apostol, Chebac, Bârlădeanu (revenit de la Farul), Negoescu, Voicu, Valentin Ion, Drăgan, Grosu, Moroşanu, Comşa, Sorin Cucu, Moise, Ştefan Lupu, Gohoreanu, ultimii... de la Oţelul II, Sfrijan şi Istrate, de la Corona Braşov, Neagu (Delta Tulcea). Turcul Cenk se va alătura lotului după ce-şi va rezolva problema cu viza. Echipa gălăţeană va reveni în localitate pe 4 august şi apoi va începe etapa de omogenizare, intenţia conducerii tehnice fiind să joace 6-7 partide amicale.

Articole înrudite