25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Doi jucători din Serbia și unul din SUA vor juca pentru CSM Galați
Doi jucători din Serbia și unul din SUA vor juca pentru CSM Galați

CSM Galați va participa și în sezonul 2022-2023 în Liga Națională de Baschet Masculin. După ce s-a blindat cu jucători români, ultimul transfer fiind experimentatul, Andrei Petică, 29 ani, 192 cm, care revine în orașul natal și sub bagheta lui Florin Nini după cinci ani, alături de: Ciotlăuș, Stan, Gherman, Duică, Calenic și Păduraru, echipa gălățeană s-a orientat și pe piața internațională. Primul stranier înregimentat în lotul CSM Galați este sârbul Miloș Nikolic, 26 ani, 186 cm, care evoluează pe postul de conducător de joc. Nikolic a jucat în sezonul precedent pentru Pelister din Macedonia de Nord unde a avut ca medii statistice: 21,4 minute, 9,8 puncte, o recuperare și 2,8 pase decisive și ca procentaje 90,5% la aruncări libere, 61,3% la aruncările de 2 puncte și 38,9% la aruncările de 3 puncte.
Antrenorul Florin Nini își completează lotul pentru sezonul 2022-2023. În primele zile din această săptămână au fost perfectate transferurile a încă doi stranieri. Cel de-al doilea jucător din Serbia care va evolua la echipa din orașul nostru este Nedeljko Prijovic, 27 ani, 203 cm, 95 kg, care joacă poziția 3-4. Prijovic a jucat câteva sezoane în NCAA, dar ediția trecută de campionat a jucat la echipa din țara sa natală Sloboda Uzice, unde a realizat medii statistice: 27,8 minute, 13,6 puncte, 5,6 recuperări, 1,8 pase decisive și a avut procentajele: 56,3% la aruncări de 2 puncte, 37,8% la cele de 3 puncte și 80,8% la libere. Cel de-al treilea stranier care va juca în Liga Națională de Baschet Masculin pentru CSM Galați este americanul Juhwan Harris Dyson, 24 ani, 196 cm, 92 kg. Dyson nu este la prima experiență, el evoluând în sezonul 2021-2022 pentru BBG Herford în Liga a 2-a din Germania. Procentajele realizate: 64,3% la 2 puncte, 31,5% la 3 puncte, 62,8 la linia de fault. Jucătorul născut peste Ocean a reușit următoarele medii statistice: 30,2 minute, 17,6 puncte, 8,4 recuperări, 2,9 intercepții și 1,9 assits-uri.


Articole înrudite