23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Doar două remize pentru echipele gălăţene
Doar două remize pentru echipele gălăţene

La sfârşitul săptămânii trecute s-au disputat jocurile celei de-a V-a etape din eşalonul trei. Vineri după-amiază, Sporting Lieşti a jucat la Bacău cu Aerostar. Partida s-a încheiat cu o remiză albă. Prima repriză a fost slabă, lieştenii au evoluat cu multă ambiţie, au stat bine în teren şi au fost la un pas să deschidă scorul în min. 43, când Anastasie a fost oprit in extremis, printr-o alunecare la limită de către un fundaş al gazdelor. Aerostar a dominat în repriza a doua, Vasiliu a avut câteva parade salvatoare, iar Sporting putea da chiar lovitura „mortală” în min. 56, când Bahnaşu a scăpat singur cu portarul advers la 25 metri de buturi, dar nu a nimerit cadrul porţii. Rezultat final: Aerostar - Sporting 0-0. Antrenorul Valentin Cramer a folosit formula: Vasiliu - Filimon, Nastea, Daniel Voicu, Bălan - Iordache, Adamache, Bogoş, Vieru (min. 59 Mătcaşu, min. 81 Lupu) - Bahnaşu (min. 90+2 Colilie), Anastasie (min. 46 Dorojan). Sâmbătă, a fost zi plină în Galaţi. Metalosport a jucat pe stadionul Dunărea cu Dunărea Călăraşi. Gălăţenii au făcut o primă repriză bună în care şi-au creat ocazii prin: Preda, Sandu sau Mihu (bară), dar nu au avut suficientă în partea a doua şi au înregistrat încă o înfrângere pe teren propriu. Rezultat final: Metalosport - Dunărea 0-2 (0-0). Antrenorul Vlad Pavel a folosit formula: Costea - Blănaru, Preda (Tudose), Boubătrân, Cireaşă - Lupu (Smadu), I.Manea (Negoescu), Dumitraşcu, Tache (Frunză) - Sandu, Mihu. La concurenţă, pe terenul Zoltan David, Oţelul II a evoluat contra satelitului lui Dinamo. Oţelarii cei mici au dominat, şi-au creat 6-7 ocazii prin: Dumitru, Constantinescu şi Adăscăliţei dar mingea a refuzat să intre în poarta „căţeilor”. Rezultat final: Oţelul II - Dinamo II 0-0. Antrenorul Sorin Haraga a utilizat 11-le: Abraham - Stancu, Gâţă, Răgălie, Ciurea - Dajbog (I.Codreanu), R.Codreanu (Onea), Adăscăliţei, Rusu (Mohorâţă) - I. Constantinescu, Dumitru (Vasilache). Etapa viitoare, cele trei echipe gălăţene vor juca astfel: Sporting - FC Zagon, Viitorul Axintele - Metalosport, Voinţa Snagov - Oţelul II.



Articole înrudite