Telenovela din curtea clubului fanion din oraşul nostru s-a încheiat în sfârşit. Zvonurile care s-au vehiculat în ultima lună s-au şi adeverit. Negocierile dintre cele două părţi, care păreau interminabile s-au finalizat prin semnarea actelor la notariat. Noul acţionar de la Oţelul a devenit omul de afaceri Dan Adamescu. În cursul serii de vineri, pe adresa redacţiei am primit un comunicat de presă prin care Arcelor Mittal Galaţi şi TNG Group anunţă separarea dintre Clubul de fotbal Oţelul şi Combinat şi respectiv transferul către noul acţionar. Ambele părţi consideră această separare ca fiind deopotrivă în interesul clubului de fotbal, al comunităţii şi al suporterilor. „Acest transfer către o importantă companie românească va asigura viitorului echipei”, a declarat Bruno Ribo, Directorul General al ArcelorMittal Galaţi. „Doresc să le mulţumesc acţionarilor anteriori pentru reprezentarea intereselor ArcelorMittal în această activitate, domnului Marius Stan, Primarul Galaţiului, pentru că a adus noul investitor şi suporterilor pentru înţelegere şi răbdare. Vrem să profităm de această ocazie pentru a-i felicita pe jucători şi pe membrii staff-ului Clubului pentru rezultatele excelente pe plan sportiv din ultimii ani. Dorim să transmitem noroc şi succes atât Clubului cât şi companiei TNG Group pentru munca lor viitoare de a asigura prezenţa echipei în elita fotbalului. De acum înainte, Combinatul va continua să sprijine proiecte comunitare de sănătate şi educaţie”. La rândul său, Dan Adamescu, „bossul” de la Oţelul a ţinut să precizeze: „Suntem mândri să ne implicăm în acest proiect şi, împreună cu managementul Clubului, să continuăm această activitate, să îi asigurăm sustenabilitatea şi să obţinem noi succese sportive. Ca investitor responsabil, abordarea noastră este pentru un proiect pe termen mediu şi lung. Dorim să mulţumim companiei ArcelorMittal Galaţi pentru implicarea de până acum precum şi suporterilor pentru sprijinul lor constant”, a declarat omul de afaceri Dan Adamescu.