27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cuplaj volei şi baschet la Polivalentă
Cuplaj volei şi baschet la Polivalentă

Weekend sportiv la Galaţi. Sala Polivalentă Dunărea va găzdui sâmbătă, 14 ianuarie, primul cuplaj din 2023, motiv întemeiat pentru iubitorii sportului să facă alegerea potrivită şi să umple tribuna.
În deschidere, de la ora 17.00, este programată confruntarea CSM Arcada Galaţi - Rapid Bucureşti, din cea de-a 12-a etapă a Diviziei A1 la volei masculin. Trupa lui Sergiu Stancu, care vine după meciul de gală cu Piacenza, scor 0-3, va juca cu revelaţia din campionatul intern şi nu concepe decât varianta victoriei. „Meciul din campionat cu Rapid va fi de o altă factură, vom întâlni un adversar incomod, care s-a întărit faţă de sezoanele precedente şi care ne-au învins în tur în Giuleşti. Cu atât mai mult, ne gândim doar la victorie”, a declarat antrenorul Sergiu Stancu. Echipa gălăţeană a încheiat turul pe locul 3 cu 26 puncte, la patru lungimi de liderul Dinamo şi la trei de ocupanta locului 2, Steaua.
De la ora 19.30, în partida vedetă se vor întâlni CSM Galaţi şi Laguna Bucureşti, în cea de-a 15-a etapă a Ligii Naţionale Mozzart Bet la baschet. Formaţia gălăţeană, condusă de Florin Nini, s-a pregătit intens în ultima săptămână şi vrea să lege a doua victorie din 2023. După 14 etape, CSM Galaţi se poziţionează pe locul 5 în Conferinţa B cu 19 puncte, la egalitate cu ocupanta locului 4, CSO Voluntari.


Articole înrudite