22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cu Fantezia nu e de glumit: Două medalii de aur de la Openul Germaniei au ajuns la Galaţi
Cu Fantezia nu e de glumit: Două medalii de aur de la Openul Germaniei au ajuns la Galaţi
În perioada 14-18 august a avut loc cea mai prestigioasă competiţie mondială ce se desfăşoară an de an în Germania, la Stuttgart, GOC (German Open Championship). Aflată la cea de a 26-a ediţie, German Open Championship şi-a  deschis porţile şi pentru cele 105 perechi care au făcut parte anul acesta din delegaţia României, printre care s-au numărat şi cele 4 perechi gălăţene componente ale Lotului Naţional, din cadrul clubului Fantezia. Cele 36 de competiţii, dintre care patru campionate europene, au reunit în Kultur und Kongresszentrum, prin cele trei săli puse la dispoziţie de organizatori (Hegelsaal,Beethovensaal şi Reithalle), 56 de naţiuni începând cu perechile de 6-9 ani şi terminând cu seniori 3 (perechi născute după 1957).
Rezultate istorice
Un an de excepţie pentru delegaţia României, cu 5 medalii de aur, 2 de argint şi 2 de bronz, reprezintă cea mai bună performanţă realizată vreodată de sportivii noştrii la GOC, trimiţând România pe un onorant loc 3 în clasamentul pe naţiuni, după numărul de medalii obţinute. Dansatorii gălăţeni au pus şi ei umărul la greu şi au reuşit să aducă pentru delegaţia României: două medalii de aur şi una de argint, fără îndoială cele mai bune rezultate din istoria participărilor Fanteziei la GOC. „Fanteziştii” au obţinut bilanţul: Cosmin Lupoaie - Maria Radu au reuşit să se claseze pe locul 13 (din 122 de perechi) la secţiunea standard juveniles 2, locul 27 (din 98 de perechi) la secţiunea latino şi locul 33 (din 128) la mixt-juveniles 2; Raul Faliboga - Loredana Buţea, locul 1 (156 de perechi) la secţiunea standard junior 2, locul 7 la mixt, din 130 de perechi, junior 2 şi locul 28, din 181 de perechi, la tineret (o categorie de vârstă mai mare decât a lor); Ştefan Gagu - Andra Radu au ocupat locul 85 (din 181 perechi) la tineret, secţiunea standard şi locul 176 din 307 perechi la Grand Slam Standard; Mihai Paraschiv (Fantezia Galaţi) - Diandra Illeş (Autentic Bacău) s-au clasat pe locul 6 în finala Campionatul European de latino tineret, locul 1 la mixt, din 115 perechi  tineret şi locul 12 la secţiunea standard, din 181 de perechi. „Sunt mulţumită de rezultatele obţinute de sportivii gălăţeni, mai ales că Raul şi Loredana şi-au luat revanşa după Mondiale, devansând toate perechile din Rusia şi câştigând detaşat cele 5 dansuri, Cosmin şi Maria în primul an de 10-11 ani, au obţinut clasări care ne dau mari speranţe pentru viitorul lor în dans, Mihai şi Diandra, în primul an de 16-18 ani, s-au descurcat remarcabil, la anul îi văd obţinând un titlu de campioni mondiali. Având în vedere că toate cele 3 perechi mari (prin Raul, Ştefan şi Diandra) au trecut febra examenelor de trecere în clasa a IX-a, rezultatele sunt foarte, foarte bune, şi cele şcolare şi în dans: 2 medalii de aur la Galaţi dintre cele 5 aduse în România”, a declarat Andreea Adam, antrenoarea „fanteziştilor”.


Articole înrudite