14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Campionii de la CSM Dunărea au luat un punct şi au pierdut primul loc
Campionii de la CSM Dunărea au luat un punct şi au pierdut primul loc

Liga Naţională de hochei pe gheaţă a programat în weekend partidele unei noi etape. Patinoarul „Vakar Lajos” din Miercurea Ciuc a găzduit dubla dintre Sport Club din localitate şi CSM Dunărea Galaţi. Echipa gazdă a dominat prima partidă disputată vineri, dar a reuşit să se desprindă decisiv abia în ultima repriză, când gălăţenii au fost depăşiţi la toate capitolele. Rezultat final: Sport Club Miercurea Ciuc - CSM Dunărea 8-4 (2-2, 3-2, 3-0). Pentru echipa gălăţeană au marcat: Alexandru Cristian Munteanu, Chernenko, Zoltan Pal şi Istvan Nagy. 

Cea de-a doua confruntare a avut loc sâmbătă şi a fost dramatică. Cu orgoliul rănit după înfrângere, campionii en-titre au avut iniţiativa şi au condus pe tabela de marcaj de mai multe ori: 3-2 şi 5-3. Gazdele au profitat de două superiorităţi numerice pe final şi au egalat, împingând meciul în over-time. Cum scorul nu s-a modificat în cele 5 minute suplimentare, s-a trecut la şuturi de penalitate, unde zeiţa Fortuna a surâs ciucanilor. Rezultat final: SC Miercurea Ciuc - CSM Dunărea 6-5 după şuturi penalitate (2-1, 1-3, 2-1, 0-0, 1-0). Au marcat pentru gălăţeni: Hildebrand, Szocs, Lorincz, Goga şi Krajci. CSM Dunărea a strâns 33 de puncte şi a coborât pe locul II, fiind devansată de Sport Club, care are 36 de puncte şi un meci mai mult disputat. Echipa pregătită de Marius Trandafir şi va juca la sfârşitul săptămânii acasă cu Progym Gheorgheni (20 şi 21 noiembrie, de la ora 17.30).


Articole înrudite