Vara aceasta a fost fierbinte şi la propriu, şi la figurat. O serie de jucători importanţi din barca Phoenix şi-au luat zborul spre alte zări, fie la Divizia A, fie la acelaşi nivel, dar la alte formaţii din Timişoara, Bucureşti sau Brăila. Chiar şi în aceste condiţii, antrenorul Gelu Cazanoschi nu a dezarmat, a sunat adunarea şi antrenamentele se desfăşoară la intensitate maximă. Pentru noul sezon, care va debuta la începutul lunii octombrie, au fost înscrise patru echipe masculine: Divizia B, Under 18, Under 17 şi Under 14. De asemenea, jucătorii Dan Feraru, Robert Florea, Alexandru Celmare şi Nicu Boitan au fost împrumutaţi şi vor evolua pentru LPS Galaţi la categoriile Under 15 şi Under 16. La rândul lui, antrenorul Tudose Teodoraşcu a trimis la Phoenix şapte jucători. „Păstrăm tradiţia pe care ne-am câştigat-o, ne-am înscris în Divizia B pentru a creşte juniorii din curtea noastră. Ne mândrim cu faptul că mulţi dintre cei care au terminat la Phoenix evoluează în prima ligă. Ne dorim să fim în continuare un club recunoscut pentru valoarea profesională a antrenorilor şi pentru formarea de jucători de perspectivă”, ne-a precizat Florin Nini, managerul clubului gălăţean. Obiectivul rămâne calificarea la turneul final. Loturile de jucători: Bogdan Şerbănescu, Ovidiu Negoiţă, Cristian Badea, Adrian Stanciu, Andrei Hanţă, Alexandru Focşa, Valentin Popa, Daniel Tudorache, Adrian Cuţaru, Vlad Mihăilă, George Grigoraş, Octavian Mihail, Robert Atanasiu, Cezar Colceru (Under 18); Popa, Tudorache, Cuţaru, Mihăilă, Grigoraş, Mihail, Atanasiu, Colceru, Vlad Gheţău, Andrei Bercea, Valentin Gugoaşă, Ionuţ Ioniţă (Under 17); Ioniţă, Claudiu Vârlan, Adrian Þocu, Andrei Geangu, Gheţău, Gugoaşă, Vlad Rusu, David Dumitru, Bercea, Mihai Drăguţ, Claudiu Necula, Vlad Marin, Darie Andronache, Geani Frumuşanu (Under 14).