La Băile Felix a avut loc weekendul trecut Campionatul Naţional de cros pentru juniori, tineret şi seniori. Printre cei 500 de participanţi s-au aflat şi un număr de atleţi gălăţeni, de la CSU şi CSS, care au respectat tradiţia şi au obţinut o serie de rezultate notabile. Astfel, cel mai bun rezultat a fost obţinut de echipa de tineret de la CSU Galaţi, în componenţa: Cosmin Plesnilă, Cristian Andrei, Ştefan Popa, Marcel Necula, a cucerit medalia de aur, devenind totodată campioană naţională, proba 8 km. Echipa de senioare de la CSU, formată din: Alina Gherasim, Veronica Marinescu, Magdalena Luca, Ana Maria Petrea, Andreea Lazăr, Cristina Ghiţă a devenit vicecampioană naţională în proba de 10 km. Aceeaşi performanţă au reuşit-o şi colegii lor: Cristinel Irimia, Ionuţ Ghiţă, Ionuţ Enache, Marcel Laza, Arthur Micloş. Un rezultat bun l-a realizat şi echipa de junioare de la CSS Galaţi, în componenţa: Mădălina Iftode, Claudia Ghenea, Andreea Ciocârlan, Mădălina Andrei, a ratat „la mustaţă” medalia de bronz, în proba de 4 km.