15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arcada participă la turneul de la Craiova
Arcada participă la turneul de la Craiova

Echipa gălăţeană, reprezentanta României în Challenge Cup, şi-a continuat programul de pregătire cu două amicale pe care le-a susţinut la Ploieşti în dauna celor de la Tricolorul, formaţie nou promovată în Divizia A1. Cele două echipe şi-au împărţit victoriile - ploieştenii au câştigat primul joc în tie-break, iar gălăţenii şi-au luat revanşa a doua zi. „Aşa cum am mai spus, nu ne interesează rezultatele din amicale, ci omogenizarea echipei. Primul joc a fost disputat, cu seturi foarte lungi încheiate în prelungiri, am condus cu 2-1 şi apoi am ratat trei mingi de meci, după care în tie-break am schimbat toată echipa. A doua zi am câştigat noi. În concluzie, au fost două jocuri utile, ne-am mişcat ceva mai bine decât în dubla cu CSM-ul, important este că echipa este pe un drum ascendent”, ne-a declarat antrenorul principal Marian Apostu. Rezultate înregistrate: Tricolorul LMV Ploieşti - Arcada 3-2 (27, -21, -31, 25, 14) şi 1-3 (21, -21, -16, -26). Lotul folosit: Despotovski, Paşcan, Dumitrache, Caio de Pra, Suson, Zahar, Sysoev, Radovici, Cerşemba, Cristudor, Pârvu şi Martin. Arcada va participa în perioada 8-10 octombrie la Cupa „Radu Zamfirescu” ce se va organiza la Craiova şi unde mai sunt invitate: Banatul Caransebeş, Tricolorul LMV Ploieşti şi gazdele de la SCM U Craiova.

 


Articole înrudite