15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arcada joacă la Lyon şi se bate pentru sferturi în Challenge Cup
Arcada joacă la Lyon şi se bate pentru sferturi în Challenge Cup

Echipa gălăţeană condusă de antrenorii Marian Apostu şi Nicu Harabagiu nu prea a avut timp să savureze victoria extraordinară obţinută duminică la prânz cu ACS Volei Municipal Zalău, scor 3-2, deoarece luni dimineaţa de la prima oră s-a îmbarcat în autocar şi apoi în avion, cu itinerariul Galaţi - Bucureşti - Paris - Lyon. Marţi seara, gălăţenii vor susţine antrenamentul oficial, iar miercuri seara, de la ora 20.30 (ora României) va susţine returul cu ASUL Lyon Metropole în „Palais des Sports De Gerland”. „Nu ştiu dacă cei de la Lyon şi-au rezolvat problemele şi vor juca în formulă completă. Oricum sunt convins că ne aşteaptă un meci dificil, Lyonul este un club cu tradiţie care va trage, chiar dacă au cedat în tur la Galaţi, să meargă mai departe. Avem nevoie de 2 seturi sau să ne adjudecăm „golden set”, suntem pregătiţi să facem un meci mare şi dacă va fi posibil vom încerca să câştigăm pentru a accede fără emoţii în sferturi”, ne-a declarat antrenorul Marian Apostu. Din păcate, rusul Victor Sysoev, o piesă importantă din angrenajul echipei, nu a primit viza şi nu a făcut deplasarea. Partida va fi condusă de arbitrii Predrag Balandzic (Serbia) şi Piotr Krol (Polonia).


Articole înrudite