Al doilea cuplaj programat sâmbătă în sala Dunărea a început cu partida CS Arcada Galaţi - Unirea Dej, din cea de-a XVI-a etapă a Diviziei A1 la volei masculin. Partida se anunţa interesantă ţinând cont că cele două combatante erau vecine de clasament, fiind la egalitate de puncte. Cu formula Bartha, Dumitrache, Zupanc, Paşcan, Radovici, Cosici - Ghimeş, libero, echipa gălăţeană şi-a adjudecat rapid primul set şi a început la turaţie maximă şi în cel de-al doilea: 4-0, 9-2, 17-13, 20-18. Din păcate, unele mici sincope au dereglat angrenajul trupei lui Marian Apostu şi Nicu Harabagiu, dejenii au profitat şi au restabilit egalitatea. Lucrurile au revenit pe făgaşul normal în cel de-al treilea set pe care Arcada l-a câştigat fără probleme. Aşa cum deja ne-am obişnuit în acest sezon, nu puteam să nu avem parte şi de mari emoţii. Setul patru, care avea să fie şi ultimul, a fost dramatic, echipa gălăţeană a condus la primul time-out tehnic, dar apoi Unirea a trecut în avantaj şi a ratat trei mingi de 2-2. Mişu Dumitrache şi un atac în aut al oaspeţilor au încheiat meciul şi au adus cele trei puncte la zestrea echipei din oraşul de la Dunăre. Rezultat final: Arcada - Unirea 3-1 (14, -22, 18, 26). Au mai evoluat: Cristudor, Zahar şi Martin. Celelalte rezultate ale etapei: CSM Bucureşti - Steaua 3-1, Ştiinţa Explorări Baia Mare - Dinamo 3-1, Banatul Caransebeş - VCM LPS P.Neamţ 3-0, Phoenix Şimleu Silvaniei - SCMU Craiova 2-3. Reprezentanta Galaţiului în eşalonul de elită se menţine pe locul VI cu 26 de puncte şi va juca runda viitoare la Bucureşti cu lanterna Steaua.