23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După ce a fost suspendat şi chiar pus pe lista de transferuri, mijlocaşul dreapta Liviu Antal a fost reprimit în lot, iar ieri a participat la antrenamentul condus de Dorinel Munteanu. „A fost cererea expresă a lui Dorinel, am fost de acord şi i-am avertizat că nu mai trebuie să existe o dată viitoare. Sper, că m-am făcut bineînţeles”, a precizat directorul general Marius Stan, care a revenit la sentimente mai bune după ce săptămâna trecută soarta lui Antal părea definitiv pecetluită. La rândul său, „Neamţul” a afirmat referitor la acest subiect: „Sper că a înţeles ceva din această experienţă şi nu va mai repeta greşelile pe care le-a făcut”. În aceste condiţii, jucătorul va face parte din lotul Oţelului pentru partida de pe teren propriu cu Astra Ploieşti, programată vineri, de la ora 21.30, în prologul celei de-a X-a etape din Liga I. Pentru acest joc, campioana României are infirmeria plină: Râpă, Paraschiv, Ljubinkovici sau Chavez, fiind indisponibili din cauza accidentărilor. De asemenea, marţi 18 octombrie, Oţelul va juca pe National Arena cu Manchester United, în grupa C a UEFA Champions League. Pentru acest joc, clubul gălăţean a venit în sprijinul suporterilor şi a pus în vânzare circa 3.000 de bilete, care pot fi procurate de la casa de bilete nr. 1, amplasată lângă Liceul Auto. Preţurile sunt următoare: 30, 50, 70 lei la peluze; 100 lei pentru tribuna II; 80, 150 lei la Tribuna I, respectiv 250 lei la sectorul VIP.


Articole înrudite