15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Andreea Arsine, oprită de Federaţie să ajungă la Mondiale
Andreea Arsine, oprită de Federaţie să ajungă la Mondiale

Atleta legitimată la CSU Galaţi a reuşit săptămâna trecută la Piteşti să devină dublă campioană naţională la 20 km marş (individual şi echipe), cu un rezultat ce îi asigura baremul pentru Mondialele de la sfârşitul acestei luni şi Olimpiada de la Rio de Janeiro de anul viitor. Bomba a explodat însă la câteva zile după terminarea competiţiei, când un reprezentant al Federaţiei Române de Atletism a anunţat-o că traseul pe care s-a alergat la Naţionale nu este omologat de forul internaţional. „Am reuşit o performanţă importantă în primul rând pentru mine, pentru echipa ce are grijă de mine, pentru clubul meu, CSU Galaţi, pentru toţi cei ce iubesc sportul şi pentru România, dar răspunsul federaţiei la performanţa mea a fost că eu trebuia să anunţ că sunt pregătită pentru a-mi valida IAAF rezultatul, deoarece traseul nu a fost omologat şi nu este recunoscut internaţional. Felicitări, FRA, pentru că vă bateţi joc de munca sportivilor care aduc rezultate, şi mulţumesc FRA pentru tot ajutorul acordat şi pentru faptul că vă interesează să aveţi sportivi de top la Campionatele Mondiale şi, de asemenea, mulţumesc şi pentru ajutorul de la Cupa Europei! Chiar dacă nu aş fi avut şanse să fiu pe podium în acest an la Mondiale, această cursă mi-ar fi servit foarte mult ca experienţă şi pentru îmbunătăţirea timpului. Vă mulţumesc şi doresc mult succes sportivilor ce vor reprezenta România, pe mine personal acest incident m-a setat şi mai hotărât spre obiectivele ce le am. Am confirmat baremul de Mondiale şi Rio, îl voi confirma oficial încă o dată. Momentan sunt campioană naţională de Seniori, atât la campionatul de iarnă, cât şi de vară, campioană balcanică şi câştigătoarea Cupei României, patru titluri câştigate cu Personal Best şi timpi îmbunătăţiţi de la o cursă la alta. O să am grijă ca pe viitor să fie totul în regulă în competiţiile la care voi participa, dacă FRA nu are această preocupare”, se arată în mesajul postat de Andreea Arsine pe o reţea de socializare. Acest caz nu este singular, şi alţi atleţi, dintre care îl amintim pe multiplul campion naţional Gheorghe Guset, acuzând nereguli şi solicitând ca Ministerul Tineretului şi Sportului să declanşeze o anchetă. 

 


Articole înrudite