De miercuri şi până sâmbătă, la Bacău se desfăşoară turneul final al Campionatului Naţional de Minifotbal. Galaţiul va fi reprezentat, pentru a doua oară consecutiv de Ajax Dulcisimo, care a fost repartizată după tragerea la sorţi în grupa B alături de: Nedav Arad, Juventus Sibiu, Golden Boys Bacău şi Phoenix Craiova. La start sunt prezente 20 de echipe. Din păcate, echipa gălăţeană va fi văduvită de aportul unor jucători importanţi, care din cauza faptului că turneul este programat în cursul săptămânii, nu se pot învoi de la servici. „Va fi foarte greu, Pleşu şi Radu lucrează şi nu se pot învoi, mai avem băieţi cu probleme medicale. Iniţial a fost un alt program, trebuia să debutăm miercuri la ora 20.00 iar vineri jucam două meciuri, ne-am făcut un plan care a fost însă dat peste cap acum. Ca ambiţie şi valoare stăm bine cât de cât, acum sper să fim sănătoşi, să ne adunăm şi de ce nu să facem surprize”, ne-a declarat Bogdan Dima, căpitanul echipei Ajax Dulcisimo. Programul meciurilor: Golden Boys Bacău (miercuri, ora 18.00), Nedav Arad (joi, ora 11.00), Juventus Sibiu (joi, ora 19.00), Phoenix Craiova (vineri, ora 15.00).