23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A fost instalată suprafaţa de joc pentru partida de tenis România - Spania
A fost instalată suprafaţa de joc pentru partida de tenis România - Spania

Pregătirile pentru partida România - Spania au intrat în linie dreaptă. Suprafaţa de joc a fost adusă din Austria şi a şi fost instalată. Urmează ca şi instalaţia de iluminat, care va fi închiriată, să sosească şi să se facă primele probe.
Florin Şipoş, director de organizare, ne-a declarat: „Suprafaţa de joc a fost adusă din Austria şi a fost instalată în două zile. Mai sunt necesare două zile ca să fie vopsită suprafaţa, după care vor fi făcute teste pentru a vedea cum sare mingea. Totul va fi făcut sub supravegherea specialistului din Germania. Noi trebuie să pregătim suprafaţa pentru ca aceasta să fie gata până pe data de 28 ianuarie. Ţin să precizez faptul că această suprafaţă va rămâne la noi, în Galaţi, şi vom putea să o folosim şi cu alte prilejuri. Trebuie să sosească şi luminile, şi luni seara acestea vor fi funcţionale. Deja ne gândim ce se va întâmpla dacă Simona Halep şi Irina Begu vor juca semifinala la Australian Open? Vă daţi seama ce ar fi dacă Halep ar câştiga Australian Open şi ar veni cu trofeul la Galaţi să-l prezinte publicului?"
Simona Halep şi Irina Begu sunt în formă maximă, dar şi Garbine Muguruza din echipa Spaniei este pe val. Singura problemă care ar putea interveni este oboseala pe care Simona şi Irina o vor acumula la Australian Open şi reacomodarea cu fusul orar din Europa. În ceea ce priveşte biletele, acestea s-au epuizat. România - Spania se va juca pe 7 şi 8 la Galaţi cu casa închisă.


Articole înrudite