23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Metodă inedită de gestionare a furiei! E atât de simplu
Metodă inedită de gestionare a furiei! E atât de simplu

Când vedeţi roşu de mânie, "evitaţi să vă descărcaţi pe colegi sau pe cei dragi, notaţi-vă mai degrabă gândurile vulcanice apoi aruncaţi-le la gunoi sau într-un tocător de hârtie! Va fi mai eficient", recomandă cercetători japonezi, relatează AFP.
"Ne aşteptăm ca metoda noastră să reducă furia într-o oarecare măsură", a explicat profesorul Nobuyuki Kawai de la Universitatea Nagoya (centrul Japoniei), care a condus acest studiu publicat zilele trecute în revista britanică "Scientific Reports".
"Dar am fost surprinşi să constatăm că furia a fost aproape complet suprimată" prin această tehnică de gestionare a emoţiilor, a adăugat Kawai într-un comunicat.
"Acest studiu arată că acţiunea de a arunca fizic o bucată de hârtie care conţine gândurile (negative) scrise despre cauzele unui eveniment declanşator neutralizează furia, în timp ce pur şi simplu păstrarea bucăţii de hârtie nu produce acest efect", au constatat cercetătorii.
Aproximativ 100 de elevi au participat la un experiment în cursul căruia au trebuit să-şi exprime opinia în scris despre subiecte sociale precum interzicerea fumatului în public.
Doctoranzi au evaluat apoi lucrările. Dar, fără să ţină cont de munca depusă, ei au acordat în mod deliberat fiecărui elev note mici la inteligenţă, interes, calitatea scrisului, logică şi raţionalitate, cu comentarii uneori foarte dure.
După ce şi-au recuperat lucrările corectate, elevii au fost nevoiţi să scrie ceea ce simţeau pe o foaie de hârtie. Jumătate din grup a trebuit apoi să rupă foaia şi să o arunce, în timp ce cealaltă jumătate a trebuit să păstreze această hârtie şi să o pună deoparte.
Deloc surprinzător, "toţi participanţii s-au înfuriat după ce au primit comentarii jignitoare". Dar "furia subiectivă a grupului care a aruncat foaia a scăzut" aproape în întregime, în timp ce cea a grupului care a păstrat foaia a rămas crescută, au observat cercetătorii.
"Acest studiu este important deoarece a fi capabil să-ţi controlezi furia într-un mediu familial sau profesional poate reduce consecinţele negative la locul de muncă sau în vieţile noastre personale", a apreciat Universitatea Nagoya, notează Agerpres.


Articole înrudite