Un virus al gripei aviare, mai virulent şi niciodată identificat anterior în Indonezia, este responsabil de moartea a sute de mii de raţe, în ultimele săptămâni, în ţară, a dezvăluit veterinarul-şef din cadrul Guvernului într-un e-mail.
"Am găsit un subtip al (virusului) H5N1 al gripei aviare deosebit de patogen, din încrengătura 2.3", anunţă Syukur Iwantoro într-o scrisoare adresată administraţiilor locale şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
"Această încrengătură, depistată pentru prima dată în Indonezia, este foarte diferită de cea a tipului de gripă aviară identificată anterior, şi anume încrengătura 2,1", precizează el.
O încrengătură corespunde unui grup de organisme vii prezentând un strămoş comun.
Federaţia crescătorilor de păsări a anunţat Ministerului Agriculturii moartea a peste 300.000 de raţe, în mai multe provincii de pe Insula Java, începând din noiembrie.
Syukur Iwantoro a recomandat continuarea cercetărilor, pentru a se stabili dacă acest tip de virus provine de la o mutaţie genetică a virusului cunoscut până în prezent sau dacă este vorba despre o nouă suşă provenind din străinătate.
"Noi credem că virusul a putut să se propage (în Indonezia) din străinătate, poate din Vietnam sau Thailanda", a declarat pentru AFP Emil Agustiono, secretarul Comisiei Naţionale indoneziene pentru Controlul Zoonozelor.
Indonezia, un arhipelag imens, cu peste 240 de milioane de locuitori, este ţara care a înregistrat cel mai mare număr de decese din cauza gripei aviare. Potrivit ultimului bilanţ OMS, boala s-a soldat în această ţară cu peste 157 de morţi, începând din 2003, dintre care nouă în 2011, dintr-un total de 257 la nivel mondial.
Indonezia este considerată de unii o verigă slabă în lupta împotriva gripei aviare, numeroase gospodării continuând să trăiască în contact constant cu păsări neimunizate, în pofida unei legi care interzice acest lucru.
Virusul H5N1 se transmite de la animal la om, dar cercetătorii se tem că o mutaţie ar putea permite contaminări de la om la om, putând produce o pandemie.