Consumul exagerat de proteine animale este mai periculos decât fumatul, arată un studiu american, care adaugă că riscul de cancer şi diabet creşte în acest caz de patru ori, scrie metronews.fr.
Potrivit studiului, excesul de brânză, carne şi produse lactate măreşte de patru ori riscul de cancer la persoanele de la 50 la 65 de ani. Avantajele regimului bogat în proteine sunt lăudate de unii, ca Pierre Dukan, fiind puse la îndoială de alţii. Excesul de carne roşie este contraindicat, prezentând riscuri crescute pentru sănătate. Studiul american merge mai departe, afirmând că o alimentaţie bogată în carne, ouă şi produse lactate ar fi mai periculoasă decât fumatul.
Cercetarea, apărută pe 4 martie în revista americană Cell Metabolism, a avut în vedere comportamentul alimentar a 6.000 de adulţi de peste 50 de ani timp de aproape două decenii. Cei care au avut o alimentaţie bogată în proteine prezentau un risc de patru ori mai mare să facă diabet sau diferite forme de cancer.
Cercetătorii îşi nuanţează în schimb rezultatele, arătând că sunt vizate numai persoanele între 50 şi 65 de ani şi atrăgând atenţia asupra faptului că odată cu vârsta evoluează şi corpul, iar alimentaţia trebuie adaptată în funcţie de noile nevoi. Prin urmare, persoanele de peste 65 de ani îşi pot mări consumul de proteine pentru a preveni diferite boli şi leziuni.
Studiul aminteşte că, dacă este dificilă aprecierea exactă a cantităţilor de proteine ce trebuie consumate în funcţie de vârstă, acest lucru se poate face raportat la greutate. Cantitatea corectă ar fi de 0,8 g de proteine/kg (45-50 g/zi pentru o persoană de 59 kg). Specialiştii recomandă în orice caz fructe şi legume (cinci pe zi, dacă se poate), bune atât pentru sănătate, cât şi pentru siluetă, mai ales în contextul creşterii numărului de persoane supraponderale, încheie metronews.fr.