10 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ţigara electronică îi poate ajuta pe fumători să renunţe la acest viciu
Ţigara electronică îi poate ajuta pe fumători să renunţe la acest viciu

Un studiu efectuat în Marea Britanie a descoperit că ţigările electronice au ajutat pe aproape 18.000 de persoane din această ţară să renunţe la fumat, în 2015, informează AFP.
Totuşi, cercetarea în cauză, publicată în British Medical Journal (BMJ), nu are la bază un studiu clinic şi nu constituie o garanţie a unei legături dintre cauză şi efect, dintre utilizarea ţigărilor electronice şi numărul de persoane care s-au lăsat de fumat, menţionează sursa citată.
Alte lucrări, publicate anterior, au contestat ideea că aceste dispozitive reprezintă un înlocuitor eficace al ţigărilor obişnuite. Anumite studii au mers până într-acolo încât au susţinut că ţigările electronice reprezintă pentru adolescenţi ''o poartă de intrare'' în lumea dependenţilor de fumat.
Însă, o echipă de cercetători conduşi de Emma Beard de la University College London au relevat noi dovezi potrivit cărora aceste dispozitive i-ar putea ajuta pe fumători să renunţe la viciu.
Impactul pozitiv al ţigării electronice este posibil să se datoreze şi finanţării programelor publice menite să ajute fumătorii din Marea Britanie, se menţionează în studiu.
Circa unul din cinci adulţi fumează în Regatul Unit şi aproximativ 2,8 milioane de adulţi utilizează ţigările electronice.
O persoană de 40 de ani care renunţă la fumat se poate aştepta să trăiască cu nouă ani mai mult decât un fumător care a fumat în fiecare zi, susţin autorii cercetării.
O scădere cu un punct, în 2015, comparativ 2014, a procentului de fumători adulţi ''indică faptul că politica împotriva fumatului dusă în Marea Britanie funcţionează'', a declarat John Britton, directorul Centrului Britanic pentru Studii asupra Tutunului şi Alcoolului. Acesta a estimat că ţigările electronice ar fi putut avea o ''contribuţie semnificativă'' la acest succes.


Articole înrudite