Stimularea electrică a creierului uman poate genera o îmbunătăţire semnificativă a memoriei de termen scurt la vârstnici, astfel că oameni de peste 60 de ani ajung să aibă funcţii de memorare echivalente cu cele ale tinerilor, arată un studiu realizat în Statele Unite, informează Financial Times, citat de Mediafax. "Concluziile studiului ne arată că declinul asociat vârstei nu este iremediabil", afirmă Robert Reinhart, directorul Laboratorului Neuroştiinţific Vizual-Cognitiv al Universităţii din Boston. "Putem readuce memoria funcţională la parametri superiori, ca în tinereţe. Acest lucru este important, deoarece populaţia lumii îmbătrâneşte rapid şi oamenii vârstnici depun eforturi în multe tipuri de activităţi care sunt dependente de memorie", explică specialistul.
Studiul, publicat în revista Nature Neuroscience, a comparat memoria de termen scurt a 42 de voluntari cu vârste cuprinse între 60 şi 75 de ani cu cea a unor persoane cu vârste de peste 20 de ani. Aşa cum era de aşteptat, participanţii cu vârste avansate aveau performanţe mai lente şi mai puţin precise la teste computerizate de memorare în care li se cerea să observe diferenţe între imagini prezentate la intervale de trei secunde. Cercetătorii au măsurat undele cerebrale - oscilaţii dintre regiunile cerebrale prefrontale şi temporale - prin electroencefalografie, iar ulterior au stimulat creierele cu impulsuri electrice prin intermediul unor electrozi aplicaţi pe scalp. După ce au primit impulsuri electrice 25 de minute, la persoanele mai în vârstă s-au îmbunătăţit semnificativ viteza şi precizia memoriei, cu rezultate asemănătoare cu cele ale tinerilor. Îmbunătăţirea s-a menţinut aproape o oră după oprirea impulsurilor electrice. "În cadrul experimentului, am observat îmbunătăţiri care au durat 50 de minute, dar credem că efectele se pot menţine câteva ore", a explicat dr. Robert Reinhart.
Un domeniu în care ar putea fi aplicate aceste metode este tratarea persoanelor cu Alzheimer. Sara Imarisio, şeful unui proiect de cercetare al Fundaţiei "Alzheimer's Research UK", a declarat: "Cercetările încep să se axeze pe stimularea electrică a unor zone cerebrale în încercarea de îmbunătăţire a memoriei şi gândirii. Ceea ce este interesant la acest test este faptul că abordarea este non-invazivă, spre deosebire de studii anterioare, în care se analiza stimularea directă a creierului prin implanturi invazive".