24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Societatea Română de Pneumologie avertizează: VSR este o infecţie virală extrem de contagioasă!
Societatea Română de Pneumologie avertizează: VSR este o infecţie virală extrem de contagioasă!

Specialiştii Societăţii Române de Pneumologie (SRP) susţin că Virusul Sinciţial Respirator (VSR) poate exacerba afecţiunile cronice, iar infecţia poate conduce la infarct miocardic acut, accident vascular cerebral, exacerbări ale astmului şi ale BPOC, declin pe termen lung al funcţiei respiratorii.
"Acesta este unul dintre virusurile care afectează sistemul respirator inferior, reprezentând principala cauză a bronşiolitei şi pneumoniei în rândul copiilor sub doi ani, dar afectând totodată şi persoanele adulte vulnerabile, precum vârstnici sau cei cu comorbidităţi. Povara bolii severe cauzate de VSR este comparabilă cu gripa. În prezent, ne aflăm în plin sezon al infecţiei cu VSR, aceasta având o incidenţă maximă în lunile de toamnă şi iarnă", se arată într-un comunicat de presă al SRP.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel mondial, acest virus este responsabil pentru peste 33 de milioane de infecţii ale tractului respirator inferior, din care aproximativ 3,2 milioane de cazuri necesită spitalizare, cauzând totodată peste 100.000 de decese anual, majoritatea în rândul copiilor mici. În România, numărul internărilor din cauza infecţiilor respiratorii de sezon a crescut anual, VSR fiind una dintre cauzele majore de morbiditate respiratorie.
Conform sursei citate, infecţia cu VSR este subdiagnosticată la adulţi, fiziopatologia, prezentarea clinică şi epidemiologia infecţiei cu VSR contribuind la subdiagnosticarea bolii.
Ei afirmă că VSR afectează în mod sever copiii sub vârsta de doi ani, precum şi persoanele cu vârsta peste 65 de ani, sau cei cu afecţiuni respiratorii sau imunitate compromisă.
"Simptomele încep de obicei cu o răceală comună (febră, nas înfundat, tuse uşoară), dar în cazurile severe poate duce la dificultăţi respiratorii, scăderea oxigenului din sânge şi insuficienţă respiratorie, necesitând internare de urgenţă. Studiile arată că, pentru unii copii, primul episod de infecţie cu VSR poate duce la riscul crescut de astm pe termen lung", afirmă sursa citată.
Întrucât în prezent nu sunt disponibile tratamente specifice, este nevoie de noi intervenţii care să poată preveni spitalizările şi îmbolnăvirile cauzate de VSR la toţi sugarii începând de la naştere, atunci când aceştia sunt cei mai vulnerabili la forme severe de boală şi la vârstnici şi la cei cu comorbidităţi, susţin reprezentanţii SRP.
În acest context, Societatea Română de Pneumologie recomandă măsuri de prevenţie, mai ales în sezonul rece, precum igiena riguroasă a mâinilor, evitarea contactului cu persoanele bolnave şi evitarea spaţiilor aglomerate.
De asemenea, pentru categoriile vulnerabile, vaccinarea anti-VSR reprezintă o măsură importantă de protecţie, prevenind complicaţiile severe şi reducând povara asupra sistemului medical.
"Prevenţia este cheia pentru a proteja grupurile vulnerabile şi pentru a reduce impactul acestui virus sezonier asupra sistemului de sănătate. Alegerea de a ne vaccina şi a implementa măsuri de igienă corespunzătoare poate face diferenţa în prevenirea cazurilor severe de boală, spitalizărilor şi chiar deceselor", declară Roxana Nemeş, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie citat de Agerpres. Sursa foto: freepik.com


Articole înrudite