„Toţi copiii, cu excepţia unuia, cresc”, a scris JM Barrie în romanul său din 1911 „Peter şi Wendy”. Vorbea despre Peter Pan, băiatul care nu avea să crească, rămânând la stadiul de adolescent. Deşi nu există magie care să împiedice copiii să crească fizic, unii adulţi continuă să se agaţe de zilele fără griji ale tinereţii şi găsesc sau cel puţin caută provocări emoţionale şi financiare până la maturitate.
„Sindromul Peter Pan”, denumirea actuală a acestui tipar de comportament, apare pentru prima dată în cartea doctorului Dan Kiley din 1983, „Sindromul Peter Pan: bărbaţi care nu au crescut niciodată”. În timp ce Kiley s-a concentrat asupra acestui comportament la bărbaţi, sindromul Peter Pan poate afecta persoanele de orice gen sau cultură. Este de reţinut că nu este o condiţie recunoscută de sănătate mintală. Cu toate acestea, mulţi experţi sunt de acord că acest model de comportament poate avea un impact asupra relaţiilor şi calităţii vieţii cuiva.
Cum se manifestă Sindromul Peter Pan
Aţi spus vreodată: „simt că nu pot fi adult astăzi?” Este în regulă pentru o fiinţă umană să trăiască acest sentiment din când în când, în funcţie de factorii de influenţă (timp, energie consumată, context, resurse etc). Dar, persoanele cu sindrom Peter Pan tind să trăiască în fiecare zi după această filozofie.
Deoarece sindromul Peter Pan nu este un diagnostic clinic, experţii nu au determinat niciun simptom oficial. Iată câteva consensuri cu privire la modul în care acest comportament intervine adesea în relaţii, la locul de muncă şi în atitudinile personale faţă de asumare şi responsabilitate.
Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în relaţii, posibil ca acest lucru apare cel mai clar în niveluri divergente de ambiţie, aşteptări, obiective de viaţă şi capacitatea de a-şi asuma angajamente.
„Dacă partenerul dumneavoastră are sindromul Peter Pan, s-ar putea să aveţi impresia că i-ar fi greu să se descurce singur în lume. S-ar putea să fiţi tentată să îl ajutaţi în mod regulat cu treburile de zi cu zi şi nu numai, doar pentru a-i face viaţa mai uşoară şi lipsită de griji. Cei care suferă de sindromul Peter Pan, ar putea să: vă permită să planificaţi activităţi şi să luaţi decizii importante pentru ei, neglijeze treburile casnice şi responsabilităţile de îngrijire a copiilor, prefere să «trăiască doar astăzi» şi să arate puţin interes în a face planuri pe termen lung, prezinte semne de indisponibilitate emoţională, cum ar fi faptul că nu doresc să eticheteze sau să definească relaţiile, cheltuie bani în mod neînţelept şi să aibă alte probleme cu finanţele personale sau să evite în mod constant abordarea problemelor relaţiei în moduri productive. Totodată, persoanele cu sindrom Peter Pan tind, de asemenea, să se lupte cu obiectivele de muncă şi carieră. Aceştia ar putea: să îşi piardă locul de muncă din cauza lipsei de efort, a întârzierii sau a neprezentării la serviciu, să depună puţin efort real pentru a găsi un loc de muncă, să părăsească frecvent locul de muncă atunci când se simt plictisiţi, provocaţi sau stresaţi, să lucreze doar cu jumătate de normă şi să nu aibă interes să urmărească oportunităţi de promovare sau să treacă de la un domeniu la altul fără a petrece timp dezvoltând abilităţi într-o anumită zonă”, explică psihologul.
Totodată, specialistul este de părere că, în unele cazuri, această problemă poate apărea şi sub formă de obiective nerealiste, cum ar fi visul de a deveni un sportiv profesionist sau de a obţine o afacere record. „Acestea sunt cu siguranţă posibilităţi pentru unii oameni şi nu este nimic în neregulă cu urmărirea lor în moduri sănătoase. Dar dacă aceste ambiţii împiedică succesul în alte domenii ale vieţii, poate fi momentul să luăm în considerare opţiuni de carieră mai realiste. Transformarea acestor visuri în realitate fără a fi dispus la a face vreun efort real pentru a le realiza, poate sugera, de asemenea, sindromul Peter Pan”, continuă specialistul.
De ce se întâmplă
Psihologul consideră că nu există o singură cauză pentru comportamentele asociate cu sindromul Peter Pan. Este probabil rezultatul următorilor factori complexi. Totuşi, putem evidenţia câteva aspecte care au un cuvânt important de spus:
Experienţele din copilărie/modelul parental. „Cei cu sindrom Peter Pan au adesea părinţi prea protectivi sau foarte permisivi. Părinţii excesiv de permisivi de multe ori nu stabilesc multe (sau vreo) limite asupra comportamentului copilului. Drept urmare, creşti crezând că este OK să faci orice vrei. Când ai făcut ceva greşit, părinţii tăi au avut grijă de orice consecinţă şi te-au protejat de vină (asumare), aşa că nu ai aflat niciodată că anumite acţiuni au avut consecinţe. Dacă s-au ocupat de nevoile voastre financiare până la vârsta adultă timpurie şi nu s-au aşteptat niciodată să lucraţi pentru lucrurile pe care le-aţi dorit, este posibil să nu înţelegeţi de ce trebuie să lucraţi acum. Pe de altă parte, părinţii ocrotitori vă pot face să vă simţiţi ca şi cum lumea adultă ar fi înspăimântătoare şi plină de dificultăţi. S-ar putea să vă încurajeze să vă bucuraţi de copilărie şi să nu experimentaţi abilităţi precum bugetarea, curăţarea casei sau abilităţi simple de reparaţii şi comportamente de întreţinere a relaţiei. Părinţii care doresc să-ţi prelungească tinereţea pot evita, de asemenea, să discute cu tine aceste concepte pentru adulţi. Acest lucru vă poate conduce la a nu vă orienta corect în jurul acestor concepte în propria voastră viaţă”, declară psihologul.
Factorii economici. Dificultăţile economice şi stagnarea pot contribui la sindromul Peter Pan, în special la generaţiile mai tinere. Cu alte cuvinte, „maturizarea” ar putea fi un proces mai greu decât era înainte. „Schimbările tehnologice şi structurale din economie pot face o tranziţie mai agitată între adolescenţă şi vârsta adultă timpurie. Salariile mai mici şi mai puţine oportunităţi de a avansa pe piaţa forţei de muncă pot, de asemenea, să stârnească motivaţia deja scăzută pentru a urma o carieră de care te simţi mai puţin decât entuziasmat. Ratele de şcolarizare care au depăşit inflaţia au creat stres financiar şi anxietate adăugate, pe care unii oameni încearcă să le gestioneze evitând în totalitate responsabilitatea financiară”, conchide psihologul.
