26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Principalele beneficii ale laptelui asupra sănătăţii reprezintă obiectivul campaniei „Da, lapte!”, relansată în România, ţara noastră situându-se printre ultimele trei state europene în privinţa consumului de lapte pe locuitor.
"În ediţia din acest an a campaniei ne reamintim că acest aliment complet face parte în mod natural din viaţa noastră, de la cea mai fragedă vârstă şi este unul dintre alimentele esenţiale ale unei alimentaţii echilibrate şi unui stil de viaţă sănătos. Din păcate, în România ne-am pierdut obiceiul de a bea lapte în fiecare zi şi consumăm de aproximativ de două ori mai puţin decât în ţările din Europa Occidentală, situându-ne printre ultimele trei ţări din Europa în privinţa consumului de lapte pe locuitor. Am relansat această campanie pentru a redescoperi beneficiile laptelui, dar şi noi modalităţi în care îl putem consuma, care pot deveni noi ocazii de răsfăţ", a declarat Cristina Dumitru, Communication and Environment Manager Tetra Pak Romania şi Moldova, cu prilejul relansării campaniei.
Laptele conţine aproape toate componentele esenţiale: apă (87%), proteine (minim 3%), lipide, carbohidraţi, micro şi macroelemente (precum calciu, fosfor, potasiu), bacterii lactice, vitamine (A, D, E, K, B2, B3, B6 şi B12). „Laptele este unul dintre rarele alimente, dacă nu singurul, în care să fie prezente toate elementele nutritive de bază, în proporţii optime şi cu biodisponibilitate crescută, putând fi eficient utilizate de organism. Dacă ar avea şi fibre, l-am putea numi alimentul ideal, pentru că am putea trăi consumând doar lapte şi produse lactate. Dar nimeni nu e perfect... Corpul unui adult conţine peste 1 kg de calciu, 98% din el fiind depozitat în oase, de unde se reînnoieşte continuu, acest mineral fiind folosit ca agent de neutralizare al tuturor produşilor acizi rezultaţi din metabolism. Zilnic se consumă 1g de calciu, pierdere care trebuie acoperită prin alimentaţie. Nutriţioniştii au stabilit că o «porţie» de calciu «valorează» 300 mg, în concluzie avem nevoie zilnic de trei porţii de calciu, adică aproape 1 gram şi din ce să luăm mai bine calciu dacă nu din lapte?”, a spus dr. Mihaela Bilic, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice.
Alături de legume, fructe, cereale, carne şi ouă, laptele este un element de bază într-o alimentaţie sănătoasă, deoarece, datorită nutrienţilor săi, laptele contribuie la menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate dacă este băut în fiecare zi.
În opinia nutriţioniştilor, consumul zilnic recomandat de lapte este de minimum 250 de ml, adică mai mult decât dublul consumului zilnic actual în România. „Laptele conţine nouă nutrienţi esenţiali care îl transformă într-unul dintre cele mai importante alimente pentru noi. 250 ml de lapte în fiecare zi reprezintă o sursă excelentă de calciu, proteine, fosfor, circa 25% din necesarul zilnic de vitamina D şi alţi nutrienţi de bază. Un pahar de lapte îţi aduce în organism 30% din valoarea zilnică necesară de calciu, un mineral care ajută la construirea şi menţinerea structurii oaselor şi dinţilor şi care joacă un rol important în buna funcţionare a structurilor nervoase şi în contracţiile musculare. În plus, proteinele din lapte au o calitate superioară, ceea ce înseamnă că laptele conţine toţi aminoacizii esenţiali funcţionării normale a organismului”, a arătat dr. Şerban Damian, nutriţionist sportiv acreditat CIO.
Laptele consumat zilnic ne asigură necesarul optim de calciu cu cea mai mare biodisponibilitate (cel mai mare procent de absorbţie de aproximativ 40% comparativ cu celelalte alimente), asigură un raport optim de calciu, fosfor şi proteine, atât de necesare pentru creşterea şi buna funcţionare a sistemului osos, implicit de prevenire a osteoporozei.
De asemenea, reduce riscul de a face cancer colorectal (datorită componentelor sale şi anume calciul şi acidului linoleic conjugat) şi mamar.
Laptele reduce cu 15-20% riscul de a face o afecţiune coronariană (conform unui studiu efectuat la Universitatea Cardiff şi coordonat de prof. Peter Elwood), ne hidratează şi hrăneşte în acelaşi timp, deoarece conţine 87% apă, proteine (3-3,5%), glucide (4-5%) şi lipide (3,5-4,5%), plus toate mineralele şi bacterii lactice care asigură buna funcţionare a organismului şi creşterea imunităţii.


Articole înrudite