26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Riscul de artrită asociat cu obezitatea poate fi transmis următoarelor generaţii
Riscul de artrită asociat cu obezitatea poate fi transmis următoarelor generaţii

Obezitatea poate creşte riscul de artrită nu doar în cazul persoanelor cu greutate corporală peste valorile normale ci şi al copiilor şi nepoţilor acestora, conform unui studiu recent, efectuat la Facultatea de Medicină a Universităţii Washington din St. Louis, Statele Unite, citat de agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.
Cercetătorii au analizat peste 120 de şoareci ai căror părinţi au urmat o dietă bogată în grăsimi şi au descoperit că descendenţii lor, deşi consumaseră o hrană săracă în grăsimi, aveau o greutate semnificativ mai mare şi un procent ridicat de grăsime corporală în comparaţie cu urmaşii rozătoarelor care nu au urmat o dietă bogată în grăsimi.
Când aceşti şoareci aveau pui - a treia generaţie reprezentată de nepoţi ai şoarecilor studiaţi iniţial - aceştia manifestau tendinţa de a lua în greutate cu aproape 20% mai mult în comparaţie cu puii rozătoarelor care nu fuseseră niciodată supraponderale. În plus, prezentau un risc mai mare de dezvolta artrită. Tendinţa s-a menţinut şi la generaţia următoare de şoareci, care a luat în greutate cu până la 10%.
Puii din a treia generaţie au prezentat, de asemenea, niveluri mai mari de molecule pro-inflamatorii, în ciuda faptului că nu fuseseră niciodată hrăniţi cu alimente bogate în grăsimi. Cantităţile mai mari ale acestor molecule, numite citokine, sunt asociate cu diverse probleme de sănătate, inclusiv artrită.
Potrivit studiului, şoarecii din a treia generaţie au prezentat niveluri mai mari de molecule pro-inflamatorii şi niveluri mai mici de molecule anti-inflamatorii.
De asemenea, puii din generaţia a doua şi a treia, urmaşi ai şoarecilor obezi, au prezentat un risc ridicat de apariţie a unor modificări la nivelul oaselor şi cartilajelor, ceea ce reprezintă o posibilitate mai mare de a dezvolta osteoartrită.
''Nu putem presupune că tot ce am identificat la aceşti şoareci se va dovedi adevărat în cazul oamenilor'', a declarat autoarea principală a studiului, Natalia S. Harasymowicz din cadrul universităţii citate.
''Însă, există din ce în ce mai multe dovezi potrivit cărora atunci când părinţii au o alimentaţie deficitară, fumează sau abuzează de alcool, următoarea generaţie are un risc mai mare de a moşteni o predispoziţie pentru diabet, cancer sau alte boli'', a adăugat cercetătoarea.
''Se ştie de mai mulţi ani că obezitatea este cel mai important factor de risc de osteoartrită ce poate fi prevenit'', a declarat la rândul său cercetătorul Farshid Guilak, profesor de chirurgie ortopedică. ''Totuşi, se dovedeşte că obezitatea creşte riscul de artrită şi în părţi ale corpului care nu susţin greutatea, cum ar fi mâna sau degetul mare. Am aflat că schimbările în ceea ce priveşte încărcătura mecanică, ce apar odată cu obezitatea, nu par a fi factorii de risc primari pentru artrită'', a menţionat specialistul. ''Riscul provine, aproape integral, de la influenţe metabolice sau dietetice şi este transmis apoi generaţiilor următoare'', a explicat Guilak.
Harasymowicz a subliniat că din cercetare reiese faptul că ''dieta deficitară şi obiceiurile nocive nu afectează doar persoana care le practică, ci şi generaţiile viitoare''.
''Recunoaşterea acestui factor potenţial de risc îi poate convinge pe oameni să ia măsuri pentru a fi mai sănătoşi şi pentru a-şi reduce greutatea corporală, putând să scadă astfel riscurile şi pentru copiii şi nepoţii lor'', a adăugat Harasymowicz.
În Statele Unite, artrita afectează una din cinci persoane. Dar, conform Centrului american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, impactul creşte în rândul celor care suferă de obezitate ajungând la una din trei persoane.
Studiul a fost publicat online în jurnalul ştiinţific Arthritis & Reumatology.


Articole înrudite