26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Persoanele care beau frecvent ceai au un risc redus de boli cardiovasculare şi deces
Persoanele care beau frecvent ceai au un risc redus de boli cardiovasculare şi deces

Ceaiul consumat de cel puţin trei ori pe săptămână poate contribui la o viaţă mai lungă şi o stare mai bună de sănătate, conform unui studiu recent, citat de Press Association, informează Agerpres.
Potrivit unei noi cercetări publicate în European Journal of Preventive Cardiology, consumul ''obişnuit'' de ceai este asociat cu un risc redus de boli cardiovasculare şi deces în urma unei afecţiuni.
Există, însă, o diferenţă între consumul de ceai verde şi ceai negru, conform oamenilor de ştiinţă.
Analiza a inclus date prelevate de la 100.902 participanţi din China care nu aveau în istoricul medical atac de cord, accident vascular sau cancer.
Participanţii au fost împărţiţi în două grupuri: consumatori de ceai - persoane care beau ceai de trei sau mai multe ori pe săptămână şi persoane care nu obişnuiau să consume des sau deloc această băutură. Subiecţii au fost monitorizaţi o perioadă medie de 7,3 ani.
Studiul sugerează că o persoană cu vârsta de 50 de ani care bea în mod obişnuit ceai se va confrunta cu boală coronariană şi/sau accident vascular cerebral, în medie, cu 1,41 ani mai târziu şi va trăi cu 1,26 ani mai mult decât o persoană care consumă ceai rar sau deloc.
De asemenea, s-a observat că persoanele care beau în mod obişnuit ceai prezentau un risc cu 20 de procente mai mic de boli de inimă şi accident vascular cerebral şi un risc cu 22 procente mai mic de afecţiuni cardiovasculare fatale.
Totodată, cei care beau frecvent ceai au prezentat un risc cu 15 procente mai mic de deces, sugerează studiul.
''Consumul obişnuit de ceai este asociat cu riscuri mai mici de boli cardiovasculare şi deces din toate cauzele'', a declarat autorul principal al studiului, doctor Xinyan Wang de la Academia de Ştiinţe Medicale din China. ''Efectele favorabile pentru sănătate sunt cele mai semnificative în cazul ceaiului verde şi pentru persoanele care au consumat ceai în mod obişnuit, pe termen lung'', a precizat el.


Articole înrudite