Maria Van Kerkhove, coordonatoarea departamentului din cadrul OMS însărcinat cu gestionarea pandemiei de COVID-19, a declarat joi într-o conferinţă de presă că nu au fost găsite dovezi care să ateste faptul că o variantă a virusului SARS-CoV-2, detectată pentru prima oară în Africa de Sud, ar provoca mai multe decese decât altele, relatează EFE.
Nu există, de asemenea, indicii că acea tulpină virală ar provoca un număr mai mare de cazuri grave decât celelalte mutaţii.
"A fost într-adevăr identificată o creştere a capacităţii de contagiere, similară celei remarcate la varianta din Marea Briranie", a admis Van Kerkhove.
Un alt aspect remarcat de OMS este acela că vaccinurile anti-COVID-19 ale unor producători ca Johnson & Johnson, Novavax şi AstraZeneca au o eficacitate mai mare împotriva aceste variante, detectată, potrivit organizaţiei, în aproape 50 de ţări.
Directoarea Departamentului de imunizare din cadrul OMS, Kate O'Brien, a precizat că un test clinic realizat cu vaccinul de la AstraZeneca în perioada de circulaţie a acestei variante s-a desfăşurat pe un număr redus de pacienţi şi nicio persoană nu a dezvoltat forme grave de COVID-19.
"Acest lucru este important, pentru că ceea ce vedem este că toate vaccinurile sunt mai eficiente la persoanele care prezintă un risc sever", a spus O'Brien.
Experţii au subliniat că, în pofida diferenţelor dintre această variantă şi celelalte tulpini, Africa de Sud a demonstrat că pandemia poate fi controlată prin adoptarea unor măsuri de sănătate publică adecvate. (Sursa Agerpres)