Oamenii de ştiinţă au avertizat miercuri asupra unui potenţial val de leziuni cerebrale asociate noului coronavirus după ce dovezi recente sugerează că boala provocată de acesta, COVID-19, poate cauza unele complicaţii neurologice grave, ce includ inflamaţii, psihoze şi delir, informează Reuters, citat de Agerpres.
Un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la University College London (UCL) a descris 43 de cazuri de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 care au suferit fie disfuncţii temporare ale creierului, accidente vasculare cerebrale şi leziuni ale nervilor, fie alte consecinţe grave la nivelul creierului.
Cercetarea se alătură unor studii recente care au concluzionat că boala poate afecta creierul.
''Rămâne de văzut dacă vom vedea o epidemie pe scară largă de leziuni cerebrale asociate pandemiei - probabil asemănătoare cu epidemia de encefalită letargică din anii '20 şi '30 după pandemia de gripă din 1918", a declarat Michael Zandi, de la Institutul de Neurologie al UCL, care a condus studiul.
COVID-19 este în mare parte o boală respiratorie care afectează plămânii, însă neurologii şi medicii specialişti în probleme ale creierului susţin că dovezile care apar privind impactul său asupra creierului sunt îngrijorătoare.
''Îngrijorarea mea este că acum avem milioane de oameni cu COVID-19. Şi dacă într-un an avem 10 milioane vindecaţi, iar acei oameni au deficienţe cognitive... acest lucru le va afecta capacitatea de munci şi de a-şi desfăşura activităţile de zi cu zi'', a declarat Adrian Owen, neurolog la Western University din Canada, într-un interviu acordat Reuters.
În studiul UCL, publicat în jurnalul ştiinţific Brain, nouă pacienţi cu inflamaţie cerebrală au fost diagnosticaţi cu o boală rară numită encefalomielită acută diseminată (ADEM), care este mai obişnuită la copii şi poate fi declanşată de infecţii virale.
Cercetătorii au notat că, în mod obişnuit, ar avea un pacient adult cu ADEM pe lună la clinica lor specializată din Londra, însă acest număr a crescut la cel puţin unul pe săptămână pe durata efectuării studiului, situaţie pe care au descris-o drept ''o creştere îngrijorătoare''.
''Având în vedere că boala există de doar câteva luni, s-ar putea să nu cunoaştem încă ce daune pe termen lung poate cauza COVID-19'', a spus Ross Paterson, coautor al studiului. ''Medicii trebuie să fie conştienţi de posibilele efecte neurologice, diagnosticul precoce putând îmbunătăţi rezultatele pacientului'', a completat el.
Potrivit lui Owen, dovezile care apar subliniază necesitatea efectuării unor studii de amploare, detaliate şi a colectării datelor la nivel global pentru a se putea evalua cât de frecvente sunt astfel de complicaţii neurologice şi psihiatrice.
Adrian Owen conduce un proiect internaţional de cercetare la covidbrainstudy.com unde pacienţii se pot înscrie pentru realizarea unei serii de teste cognitive astfel încât să se poată observa dacă funcţiile creierului lor au fost afectate în urma COVID-19.
''Această boală afectează un număr enorm de oameni'', a spus Owen. ''De aceea este atât de important să colectăm aceste informaţii acum'', a adăugat specialistul.