Una dintre cele mai notorii şi greu de tratat bacterii, care afectează oamenii, a fost găsită şi la animalele din sălbăticie, avertizează oamenii de ştiinţă. Cercetătorii au găsit Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) la doi iepuri şi o pasăre migratoare, însă, pentru moment, nu ştiu dacă infecţia se poate transmite de la animale la om.
S. aureus poate provoca infecţii ale pielii sau chiar septicemii. Multe dintre infecţiile de acest gen se pot trata cu penicilină şi alte antibiotice, dar MRSA poate fi rezistent la o gamă largă de medicamente. Numită şi „super-bacteria”, MRSA ucide anual, numai în Statele Unite, 18.000 de indivizi. În majoritatea cazurilor, oamenii iau această bacterie din spital, dar de aproape un deceniu s-a observat că tulpina de MRSA se poate întâlni şi la animale, de exemplu la porcii din crescătorii care sunt trataţi cu antibiotice pentru a creşte mai repede şi care, în acest mod, au dezvoltat rezistenţă. Alte studii au descoperit că S. aureus se întâlneşte şi la animalele de companie şi la cele din grădini zoologice, căpătând infecţia de la îngrijitori.
Acum, se pare că şi animalele din sălbăticie pot fi infectate de MRSA. Epidemiologul Tara Smith de la Universitatea din Iowa a prelevat probe de la 114 animale de la Clinica de Îngrijire a Animalelor Sălbatice şi a descoperit că 7 (bufniţe, porumbei, un castor, un bâtlan şi o veveriţă) dintre animale erau purtătoare de S. aureus sensibil la meticilină. Alte trei animale, doi iepuri şi o pasăre migratoare, aveau MRSA. „Este foarte greu să ne dăm seama de unde au contractat aceste animale MRSA. Este posibil ca aceste animale să nu fi primit niciodată antibiotice, deci trebuie să fi luat bacteria direct din mediu”, a explicat Jorge Ferreira, veterinar şi epidemiolog la un centru din Elveţia. Testarea moleculară a animalelor izolate a arătat că pasărea migratoare avea o tulpină de MRSA asociată cu cea găsită în spitale, în timp ce iepurii deţineau o tulpină asociată cu cele întâlnite mai des în comunităţi. Mai mult, MRSA întâlnită la iepuri era rezistentă şi la tetraciclină, un antibiotic des utilizat la animale din fermă. Poate cel mai tulburător aspect a fost acela că porumbeii avea un MRSA sensibil la meticilină, dar rezistent la vancomicină, antibioticul care se foloseşte ca ultimă soluţie pentru vindecarea infecţiilor cu S. aureus.
Deşi se pare că animalele au contractat bacteria de la oameni şi de la deşeurile din spitale şi ferme, nu se ştie dacă animalele pot scăpa singure de infecţie, dacă ele pot fi infectate de mai multe ori sau dacă pot transmite boala la oameni. Totuşi, specialiştii spun că S. aureus poate fi transmis de la câine la stăpân şi invers, prin urmare, nu ar fi exclus ca bacteria să „migreze” de la animale la oameni. În acest caz, animalele sălbatice şi mai ales păsările migratoare ar putea împrăştia bacteria în toată lumea.