26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O proteină puţin studiată ar juca un rol esenţial în dezvoltarea cancerului mamar
O proteină puţin studiată ar juca un rol esenţial în dezvoltarea cancerului mamar

O echipă de oameni de ştiinţă din Australia a descoperit modul în care o proteină puţin studiată până în prezent poate accelera dezvoltarea cancerului de sân şi răspândirea acestuia în organism, informează agenţia Xinhua, citată de Agerpres.
În cadrul unui studiu publicat zilele trecute, cercetătorii de la Centrul pentru Biologia Cancerului (CCB) din cadrul Universităţii Australia de Sud (UniSA) au descris modul în care cancerele agresive produc Creld2, o proteină care deturnează celulele sănătoase pentru a determina dezvoltarea tumorii.
''Oamenii de ştiinţă cunoşteau de ceva vreme această proteină, însă ea nu a fost bine studiată şi până acum nu am înţeles rolul pe care îl joacă în cancerul mamar. Creld2 pare să facă celulele normale, sănătoase, din jurul tumorii să se comporte anormal, ceea ce le determină să contribuie la creşterea tumorilor'', a declarat unul dintre autorii principali ai cercetării, Michael Samuel, citat într-un comunicat.
Potrivit Breast Cancer Network Australia, cancerul de sân este cea mai frecvent întâlnită formă de cancer diagnosticat la femeile din Australia - cu circa 29% dintre toate cazurile noi de cancer diagnosticate la femei în 2019 - şi a doua cauză principală de deces în urma cancerului la femeile din această ţară, după cancerul pulmonar.
Echipa de la CCB, o alianţă formată între Universitatea Australia de Sud şi organizaţia australiană SA Pathology, lucrează în prezent la studierea modului în care Creld2 poate fi stopată sau distrusă, cu scopul de a limita dezvoltarea cancerelor şi răspândirea acestora în organism.
Niveluri ridicate ale acestei proteine au fost identificate în cancere mamare triplu negative, care constituie 15% din cazurile de cancer de sân diagnosticate în Australia şi au cea mai redusă rată de supravieţuire.
Niveluri ridicate de Creld2 se regăsesc de asemenea în cancerele renale şi în cancerul de piele non-melanom, unele dintre cancerele cel mai frecvent diagnosticate în Australia.
''Prognosticul pentru toate aceste tipuri de cancer nu este unul bun, aşa că dacă putem distruge sau bloca această proteină, am putea opri dezvoltarea acestor cancere", a declarat Samue.


Articole înrudite